Categories: Sport

FOTBAL. Ce vor devenii de la sezonul 2023-2024

CSM Deva și-a prezentat lotul și obiectivul pentru sezonul competi­țional 2023-2024 al Ligii 3 de fotbal. Obiectivul devenilor este calificarea în finala barajului de promovare în Liga 2.

Mulțumiți de transferuri
Prezent la eveniment, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, i-a asigurat pe jucători și pe membrii staff-ului tehnic de stabilitatea finan­ciară oferită de administrația locală din reședința de județ. Primarul le-a transmis fotbaliștilor că nu dorește să pună presiune asupra lor, dar își dorește dăruire și un joc de calitate, care să aducă publicul în tribune. De asemenea, Florin Oancea a anunțat că anul viitor va lua ființă și academia de fotbal juvenil la CSM Deva. La rândul său, antrenorul principal de la CSM Deva, Ștefan Nanu, s-a declarat în­crezător în ceea ce privește atingerea obiectivului, fiind mulțumit și de cam­pania de transferări. Fostul internațio­nal le-a cerut jucătorilor, mai ales celor nou-veniți, multă muncă și seriozitate. Daniel Cherecheși, directorul sportiv de la CSM Deva, a prezentat lotul echipei, cu precizarea că vor mai fi trrans­ferați doi portari. Până atunci, lotul este format din portarul Vlad Frumuzache, fundașii dreapta Alexandru Georgescu (ex Farul Constanța), Claudio Mocanu (ex CS Universitatea Craiova) și Roland Kelemen, fundașii centrali Sergiu Sabău (ex Șoimii Lipova), Ionuț Rus (ex Gloria Bistrița), Octavian Ionică (ex Universitatea Alba Iulia) și Alexandru Neagoe, fundașii stânga Denis Giosu (ex Șoimii Lipova), Alexandru Doboș și Daniel Branea, mijlocașii dreapta Valentin Munteanu (ex Gloria Buzău), Andrei Gavrilă (ex Șoimii Lipova) și Robert Tamaș (ex CS Universitatea Craiova), mijlocașii stânga Alexandru Stoica (ex Gloria Bistrița), Erwin Bloj și Vlad Toma (ex Viitorul Târgu Jiu), mijlocașii centrali Adrian Bedea, Daniel Creciunesc, Gabriel Stoi (ex Ripensia Timișoara), Florin Stelea, Bogdan Țoiu, Raul Chițimia și Federico Bloțu (de la echipa de juniori) și atacanții Alexandru Popescu, Nicu Modan (ex Șoimii Lipova), Kayondo Mahadi (ex CSA Steaua București) și Moses Baidoo (ex ACSO Filiași). În ceea ce privește staff-ul tehnic și administrativ acesta a rămas neschimbat, în formula Nelu Ardelean – președinte, Ștefan Nanu – antrenor principal, Dorian Gugu – antrenor secund, Jozsef Magyari – delegat, Ioan Răfăilă – maseur și Daniel Cherecheși – director sportiv. Conducerea tehnică de la CSM Deva a stabilit cinci meciuri amicale în intersezon, primul dintre acestea fiind programat vineri, 21 iulie, de la ora 10:00, la Hațeg, cu Jiul Petroșani. Apoi devenii vor evolua, săptămânal, până înainte de 26 august, când va începe campionatul, cu UTA U19, acasă, cu Someșul Dej, în deplasare, cu Poli Timișoara și cu Dacia Orăștie, ambele meciuri pe teren propriu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Alianța pentru Unirea Românilor a stabilit, în cadrul Consiliului Național de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, principalele priorități legislative pentru următoarea sesiune parlamentară

Sunt măsuri concrete pentru eco­no­mie, fiscalitate, reforma statului, edu­­cație, transparență și securitate ener­getică. Sunt proiecte…

1 minut ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

24 de ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

24 de ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

24 de ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

24 de ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

24 de ore ago