Fostul subprefect Dorel Bretean, numit şef al Gărzii de Mediu Hunedoara
Cum scriam zilele trecute, nici un politician obligat să demisioneze dintr-o funcţie la stat nu ajunge pe drumuri, sau, Doamne fereşte, să meargă să lucreze în mediul privat.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul fostului subprefect Dorel Bretean (foto), care a fost membru PNL, apoi s-a dus la ALDE, ca să revină la PNL. Bretean a fost înlocuit din funcţia de subprefect la sfârşitul anului trecut. Asta, după ce în august 2019, a demisionat tot din această funcţie, ca urmare a ieşirii de la guvernare a partidului ALDE, după ce a ocupat postul respectiv din vara anului 2017.
Dorel Bretean este economist de profesie. El a deţinut şi funcţia de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu. De câteva zile, Dorel Bretean a fost numit şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, iar după plecarea de pe postul de subprefect, a revenit la prima dragoste politică, reînscriindu-se în PNL.
Altul din galeria „enciclopedistilor”!!!
Bun la toate, „cand la bal, cand la spital”…..!!!
Cum dracu sunt astia buni doar in functii de conducere?????