Fostul sediu al Poliției din Brad, vizat de municipalitate

Magdalena Șerban

Municipalitatea brădeană are în plan să preia fostul sediu al Poliției din Brad, dorindu-se astfel extinderea spațiului Grădiniței „Floare de Colț” din localitate.

 

Pentru confortul celor mici

„Avem deja depuse documente, în vederea preluării imobilelor de la fostul sediu al Poliției municipale Brad, care să facă obiectul extinderii proiectului nostru pentru grădinița cu 250 de lo­curi, construcție nouă. Am avut aceas­tă intenție de foarte multă vreme, iar acum există posibilitatea să se ma­te­ri­a­lizeze. Demersul constituie o ne­ce­si­tate pentru buna derulare a proiectului. Programul investițional are o valoare de peste 5,4 milioane de lei, din care 98 la sută sunt fonduri europene ne­ram­bur­sabile. Aici, în spațiile din noua clă­dire construită, vor fi asigurate condiții optime în vederea desfășurării acti­vi­tății de învățământ antepreșcolar și pre­școlar pentru 8 grupe de copii. Prin amplasarea infrastructurii noi în curtea Grădiniței cu Program Prelungit, locul de joacă pentru cei mici care frec­ven­tează această unitate de învățământ a fost restrâns, devenind insuficient. Prin extindere, se vor putea creea căi de acces și totodată se vor asigura spațiile administrative necesare. Bineînțeles, și copilașii vor avea la dispoziție o su­pra­față mai mare pentru activitățile des­fășurate în aer liber. Locația vizată se află în proprietatea Statului Român, mai exact în administrarea Ministerului Administrației și Internelor – Ins­pec­to­ratul de Poliție al Județului Hunedoara”, a transmis edilul-șef al municipiului Brad, Florin Cazacu (foto). De ase­me­nea, Serviciul Logistic al IPJ Hunedoara deține în vecinătatea imobilului soli­ci­tat de administrația publică brădeană și un alt teren, (peste 2.800 de metri pă­trați), având categoria de folosință ”curți, construcții”, așa că a venit cu o propunere. ,, Inspectoratul de Poliție al Ju­dețului Hunedoara – Serviciul Lo­gistic, a solicitat să comunicăm dacă suntem interesați să preluăm și acest imobil”, a adăugat primarul. De men­țio­nat că proiectul a fost votat la sfârșitul lunii ianuarie de către Con­siliul Local Brad. Astfel, s-a aprobat ce­rerea de tre­cere din domeniul public al Statului Român și din administrarea Minis­te­rului Administrației și Internelor – Ins­pec­toratul de Poliție al Ju­dețului Hunedoara în do­me­niul public al mu­ni­cipiului Brad și ad­mi­nistrarea Cons­i­liu­lui Local al Mu­ni­cipiului Brad a celor două imo­bi­le, în ședința din 26 ianuarie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

21 de ore ago