Fostul prefect Samoilescu se pensioneazã

Nicolle Ebner

Fostul prefect al judeţului Hunedoara, susţinut de PSD, dr. Gabriel Samoilescu, (foto) renunţă definitiv la activitatea din sistemul bugetar de stat, fiind decis să se dedice, în totalitate, activităţii în sistemul privat.
Nici politica nu mai este o prioritate
Ca medic specialist radiolog, fostul prefect al judeţului ar fi putut liniştit să „sugă de la două vaci cu lapte”. Adică, să rămână angajat al Spitalului Judeţean Deva şi, în paralel, să-şi desfăşoare activitatea şi la cabinetul particular pe care l-a deschis, împreună cu soţia sa, în urmă cu nouă ani. N-ar fi fost nici primul, nici ultimul medic ce-şi rotunjeşte veniturile astfel. Însă, mai mult decât alţi confraţi de breaslă, Samoilescu este dezamăgit de ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate şi a decis să se pensioneze, la limită de vârstă, şi să se dedice, în totalitate, activităţii în domeniul privat. „Sunt dezamăgit de sistemul de sănătate, de faptul că depinzi de constrângerile bugetare. În sistemul privat, mă gospodăresc singur. La cabinetul de radiologie pe care îl am, împreună cu soţia mea, de nouă ani, eu îmi comand, eu execut, eu fac proiecte. Atunci ştiu că atât ajunsurile cât şi neajunsurile ni se datorează întru totul, nouă. Nu mi-e frică nici de concurenţă şi nici de lipsă de pacienţi”, a declarat Gabriel Samoilescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Cât despre activitatea politică, nici aceasta nu mai constituie o prioritate. „În perioada asta, voi activa politic în funcţie de timpul liber rămas după rezolvarea problemelor de la cabinet. Deci, activitatea politică va fi în completarea celei de medic şi manager, nu prioritară”, menţionează Gabriel Samoilescu.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

o zi ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

o zi ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

o zi ago