Categories: Eveniment

Fostul poliţist aurar se sustrage urmăririi penale

Livia Botici

Alexandru Gogan, fostul şef de post al comunei Orăştioara de Sus, unul dintre cei cinci învinuiţi în dosarul al treilea al aurarilor, se află în Spania, la Madrid, încă din anul 2005 şi, potrivit acuzaţiilor procurorilor, aflate la dosarul cauzei, se sustrage urmăririi penale.

A fost judecat de IPJ Hunedoara

După ce ieri v-am prezentat felul în care cei doi poliţişti, comisarul Alexandru Todorescu şi fostul şef de post al comunei Orăştioara de Sus, Alexandru Gogan, i-au protejat pe căutătorii de comorii dacice, astăzi, vă dezvăluim noi amănunte din dosarul „Aurarii 3”. Potrivit datelor aflate în cele şase volume, care compun dosarul respectiv, superiorii şefului de post Alexandru Gogan aflaseră despre activităţile ilegale, pe care el le desfăşura în Munţii Orăştiei, acesta fiind motivul pentru care fostul om al legii se află astăzi în rezervă. „În luna martie, a anului 2000, Alexandru Gogan a fost schimbat din funcţia de şef de post, pentru neluarea măsurilor legale faţă de căutătorii de comori. Apoi, în vara aceluiaşi an, Gogan, împreună cu Stănilă Crişan (n.r. un alt învinuit în acest dosar), a efectuat detecţii în punctul Valea Mică, de unde a sustras 5.000 de denari romani, din argint, în valoare de 473.175 de euro. La câteva luni distanţă, în 23 octombrie 2000, Alexandru Gogan a fost judecat în Consiliul de Judecată al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, pentru nedesfăşurarea activităţilor specifice care se impuneau în vederea identificării căutătorilor de comori de tezaure, lipsa de fermitate şi legături cu doi dintre braconierii de artefacte din zonă”, se arată în documentele aflate la dosarul cauzei. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cei care au efectuat cercetarea penală în acest dosar, Alexandru Gogan se află de câţiva ani în Spania, la Madrid, acesta sustrăgându-se urmăririi penale.

Şi alţi poliţişti implicaţi

Pe lângă comisarul de poliţie Alexandru Todorescu, angajat la Poliţia municipiului Deva, în cadrul Biroului pentru Investigaţii Criminale, şi fostul şef de post al comunei Orăştioara de Sus, în actele de la dosar mai sunt menţionate şi alte nume grele, la vremea aceea, ale unor oameni ai legii. „Eugen Dudaş şi Mugur Nedelcu (n.r. ambii învinuiţi în dosarele aurarilor) au desfăşurat activităţi ilicite de sustragere şi comercializare a comorilor din siturile Munţilor Orăştiei, sub protecţia unor cadre din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, şi anume Moţa Ioan, Viorel Dobra, Ioan Raca, Marian Irimie”, se arată într-un proces verbal aflat la dosar. Primul termen de judecată al procesului celor cinci învinuiţi din al treilea dosar al aurarilor va avea loc în data de 28 septembrie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

12 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

12 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

12 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

12 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

12 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

12 ore ago