Categories: Actualitate

Fostul comisar şef al Gărzii de Mediu, achitat definitiv de acuzaţiile de corupţie

Adriana Năstase

Fostul comisar şef al Gărzii de Mediu Hunedoara Bogdan Sever (foto) a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de infracţiuni de corupţie. În prima instanţă, la Tribunalul Hunedoara, Bogdan Sever a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de doi ani.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Sever împotriva sentinţei Tribunalului, pe care a desfiinţat-o în integralitate. După rejudecarea cauzei, instanţa finală a dispus înlăturarea tuturor probelor din dosar care au fost obţinute în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În urma înlăturării din dosar a probelor obţinute în baza mandatului de interceptare emis de ÎCCJ, instanţa a dispus achitarea fostul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara. „Dispune achitarea inculpatului Bogdan Sever sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000”, se precizează în sentinţa instanţei, hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia fiind definitivă.
Dosarul în care Bogdan Sever a fost judecat pentru infracţiuni de corupţie a fost trimis în judecată în aprilie 2018. „În perioada 25 februarie – 10 martie 2014, inculpatul Bogdan Sever, în calitate de şef al Gărzii de Mediu Hunedoara, a folosit în mod direct informaţii care nu erau destinate publicităţii despre care a luat cunoştinţă, în mod legal, în cadrul activităţilor de serviciu. Concret, inculpatul a informat administratorul unei societăţi comerciale despre existenţa şi conţinutul unei reclamaţii vizând activitatea societăţii, iminenţa unei acţiuni de control (date nedestinate publicităţii) şi, ulterior, despre data controlului. În urma avertizărilor primite, beneficiarul acelor informaţii a remediat deficienţele care făceau obiectul controlului, evitând astfel aplicarea unor sancţiuni contravenţionale”, se arăta în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Activarea facturii electronice PPC echipează cu panouri fotovoltaice o școală din județul Timiș

Panouri fotovoltaice pentru școli, energie pentru tine   Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea…

2 ore ago

În urmă cu puțin timp, pe raza localității Peștișu Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz, în care se aflau în total, 11 persoane

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

22 de ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

22 de ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

22 de ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

22 de ore ago