Categories: ActualitateFlash

Fost senator PP-DD, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc lui Haralambie Vochițoiu

Direcția Națională Anticorupție a­nun­ță trimiterea în judecată a cinci persoane, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene. Procurorii au es­ti­mat un prejudiciu de peste 7,7 milioane de lei. Printre cei anchetați de DNA se numără și Haralambie Vochițoiu (foto), un fost senator din partea PP-DD, par­tidul înființat de Dan Diaconescu.

 

Care era schema de funcționare

Ieri, într-un comunicat de presă, DNA anunță că procurorii din cadrul Di­recţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teri­torial Alba Iulia au dispus trimiterea în ju­decată, în stare de libertate, a cinci per­soane fizice şi a SC Euro Jobs SRL, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea, în forma autoratului şi a complici­tăţii, a unor in­fracţiuni de folosire sau pre­zen­tare cu rea-credinţă de documente ori de­claraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în re­chizitoriu că, în perioada 2010 – 2013, în contextul implementării a patru pro­iecte finanţate din fonduri neram­bur­sabile, prin care s-a urmărit implemen­ta­rea unor măsuri active de sprijinire a per­soa­nelor vulnerabile pe piaţa muncii, ad­mi­nis­tratorul SC Euro Jobs SRL, cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Orga­nismul Intermediar Regional pentru Pro­gramul Operaţional Sectorial Dezvol­ta­rea Resurselor Umane – Regiunea Vest 7, un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi ataşat mai multe documente false (rapoarte tehnice de imple­men­tare), din care reieşea că toate cheltu­ielile sunt eligibile, iar informaţiile con­ţinute sunt corecte şi corespund reali­tăţii. „Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, ac­ti­vităţile cu privire la furnizarea pro­gra­melor de formare profesională nu s-ar fi desfăşurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore şi de cursanţi decât cel indicat scriptic. O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziţia administratorului SC Euro Jobs SRL de către ceilalţi incul­paţi, în ca­li­tăţile lor de manager proiect, respectiv responsabil formare profe­sio­nală con­tinuă”, arată anchetatorii.
Prin demersurile de mai sus au fost ob­ţinute fonduri nerambursabile în va­loa­re totală de 7.726.611 de lei, infor­mează DNA.
Ministerul Fondurilor Europene – Di­recţia Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă, menţionează procurorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se men­ţine măsurile asigurătorii dispuse în cau­ză. Potrivit G4Media, printre cei trimiși în judecată este și fostul senator PP-DD Haralambie Vichițoiu. (A.Năstase)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

2 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

2 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

2 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

2 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

2 ore ago

Descoperire șocantă la Deva! Osemintele unui bărbat mort din 2023, găsite acum într-o casă de pe strada Aurel Vlaicu

Osemintele unui bărbat de 79 de ani, din Deva, care a decedat în oc­tombrie 2023,…

2 ore ago