Fost manager de spital, declarat incompatibil de ANI

Fostul manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, Ionel Circo, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

„În perioada 16 ianuarie 2012 – 01 decembrie 2013, a deţinut şi exercitat simultan funcţia de manager al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad şi pe cea de medic specialist pneumolog în cadrul CMA Dr. Udrescu, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin.(1), lit. a) din Legea 95/2006”, se arată în comunicatul ANI. Tot aici se precizează că fostul manager a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază şi că acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. Raportul ANI poate fi atacat în instanţa de contencios-administrativ. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

22 de ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago