Categories: Sport

Forumul privind dezvoltarea fotbalului hunedorean

Nicolae Gavrea

Activul din cadrul mişcării fotbalistice hunedorene şi o seamă de invitaţi ai Asociaţiei Judeţene de Fotbal s-au reunit la Deva pentru Forumul privind dezvoltarea fotbalului hunedorean, o interesantă dezbatere privind această disciplină sportivă.
La acest eveniment prezidat de preşedintele FR Fotbal, Răzvan Burleanu (foto, în picioare), au participat ca invitaţi şi au luat cuvântul Maria Ştefănie, inspector şcolar general, prefectul Fabius Kiszely, Daniel Andronache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, primarii Dan Bobouţanu, de la Hunedoara, Emil Rîşteiu, de la Simeria, şi Dumitru Oprean, de la Sântămăria Orlea, Cristian Petrean şi Amalia Catană, preşedintele şi, respectiv, directorul economic al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, precum şi Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal.
Răzvan Burleanu a prezentat o strategie de dezvoltare a acestui sport, care, pentru a avea rezultatele scontate, are nevoie de un sprijin complex din partea tuturor instituţiilor. „Fotbalul este deja un fenomen social şi economic. Îi felicit pe organizatori, cei de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, pe preşedintele Cristian Petrean, atât pentru iniţiativă, cât şi pentru capacitatea de a aduce alături de noi reprezentanţii administraţiei publice locale. Trăim, din păcate, cu amintirile despre fotbalul de acum câteva decenii. Societatea s-a schimbat foarte mult în aceşti ani, inclusiv fotbalul. Noi venim cu proiecte de dezvoltare a fotbalului, începând cu creşterea numărului de practicanţi ai acestui sport, care rămâne pe primul loc în România, dar este nevoie şi de investiţii în infrastructură. Avem un proiect pentru amenajarea a 150 de noi terenuri, însă este nevoie şi de sprijinul autorităţilor. Mă bucur că acest forum de la Deva este primul de gen din ţară, mai ales dacă ţinem cont de tradiţia judeţului în fotbal, având, de exemplu, 110 ani de istorie la Simeria şi un secol la Petroşani, ca să nu mai vorbesc de numeroşii jucători hunedoreni de mare valoare. Sper ca aceste date să fie doar câteva elemente care să determine autorităţile publice locale să investească în fotbal“, a spus Răzvan Burleanu.
De remarcat faptul că, prezenţi la eveniment, reprezentanţii CJ Hunedoara au reconfirmat sprijinul pentru această disciplină sportivă, mai mult au promis demararea lucrărilor la noul stadion din Hunedoara, la acest din urmă obiectiv existând premise serioase că investiţia ar putea începe chiar în cursul acestui an.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

20 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

20 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

20 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

20 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

21 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

21 de ore ago