Actualitate

Forţe proaspete în rândul poliţiştilor hunedoreni

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hune­doa­ra are, de luni, forţe proaspete în preve­nirea şi combaterea infracţionalităţii. 35 de tineri poliţişti, absolvenţi ai şcolilor de specialitate, vor face parte din structurile de poliţie din judeţ.
Tinerii poliţişti (8 agente si 27 de agenţi de poliţie), absolvenţi ai şcolilor de agenţi de la Câmpina şi Cluj-Napoca, au fost încadraţi, începând de luni, în structurile Inspec­to­ra­tului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
„Noua promoţie de agenţi a adus în jude­ţul Hunedoara doar poliţişti care au absolvit şcoala de agenţi cu medii de peste 9.00. Aceştia au fost repartizaţi la diferite struc­tu­rile din cadrul Inspectoratului, majoritatea la structuri de ordine publică – mediul rural şi urban, poliţie rutieră, dar şi la Serviciul Criminalistic, Investigaţii Criminale şi Lo­gistic”, a declarat comisarul şef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Timp de şase luni, fiecare dintre noii po­liţişti se va afla sub îndrumarea unui tutore, un poliţist cu experienţă, care îi va îndruma în parcurgerea aspectelor practice ale apli­cării legii. (M. Crivăţ)

2 comentarii la „Forţe proaspete în rândul poliţiştilor hunedoreni

  • MENTOR, nu ,,TUTORE” ! M-ai pune-ți (sic!) mâna pe carte !
    (n.r.- mai puneți….).

  • Repartizarea cum s-a facut ? Tot pe pile ? Ca doar asta caracterizeaza acest minister.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura