Categories: Actualitate

Fonduri pentru închiderea deponeului de la Uricani

Administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram (foto), a semnat miercuri, 4 decembrie a.c., la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu de la Bucureşti, contractul în valoare de 3.650.000 de lei, pentru finanţarea proiectului de închidere definitivă a fostului deponeu de deşeuri de la Uricani.

Depozitul a fost declarat neconform şi, potrivit cerinţelor Uniunii Europene, trebuie închis definitiv până la finalul anului 2020, în caz contrar comunitatea locală riscând sancţiuni.
„Pentru că ne dorim să sprijinim comunităţile locale, aşa cum am procedat şi în alte situaţii, am preluat la Consiliul Judeţean Hunedoara responsabilitatea acestui proiect, pe care-l vom duce la bun sfârşit până la termenul stabilit. Dar şi mai important este faptul că am reuşit să atragem finanţare integrală pentru acest obiectiv de la Administraţia Fondului de Mediu, astfel încât nu doar că evităm sancţiunile pentru Primăria Uricani, dar nici nu facem cheltuieli din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a realiza acest proiect obligatoriu”, a declarat Costel Avram.
Consiliul Judeţean Hunedoara a adoptat, în şedinţa extraordinară care a avut loc joi, 19 septembrie 2019, două hotărâri care vizează închiderea depozitului neconform de deşeuri menajere din oraşul Uricani. În cadrul acestui proiect vor fi executate lucrări pentru etanşarea suprafeţei depozitului de deşeuri nepericuloase, realizarea unui strat de egalizare din deşeuri provenite din demolări, precum şi lucrări de amenajare (geocompozit, vegetaţie rezistentă la eroziune, degazarea corpului depozitului, lucrări de drenare etc. (M.C.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

19 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

19 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

19 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

19 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

19 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

19 ore ago