Trei bărbaţi au fost prinşi în flagrant, de către poliţişti, în timp ce furau bucăţi din şina de cale ferată ce face legătura între Subcetate şi Haţeg. Hoţii au vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani şi sunt din Petroşani, iar până în momentul în care au fost prinşi, reuşiseră să secţioneze două cupoane de şină, de câte 15,5 metri lungime fiecare. Pentru că au încercat să fugă de la locul faptei, oamenii legii au fost nevoiţi să-şi folosească armele din dotare şi să tragă focuri de avertisment. (C. Ghenea)
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…