Carmen Cosman
Poliţiştii din Călan au tras cu pistolul după doi hoţi, prinşi în timp ce dădeau o spargere, dar chiar şi aşa, cei doi au reuşit să fugă peste dealuri.
În noaptea de miercuri spre joi, Poliţia oraşului Călan a fost sesizată că două persoane necunoscute sustrag bunuri din curtea unei case nelocuite, din satul Batiz, bunuri pe care le încărcau într-o căruţă. O patrulă de siguranţă publică s-a deplasat imediat la faţa locului şi i-au susprins în flagrant pe cei doi tineri, care împingeau o căruţă încărcată cu ţevi metalice. Când i-au văzut pe poliţişti, bărbaţii au abandonat „prada” şi au fugit printr-o grădină. Hoţii nu s-au oprit la somaţiile oamenilor legii şi nici măcar când aceştia au tras două focuri de armă în plan vertical, reuşind să dispară în noapte. „În urma activităţilor întreprinse în cursul nopţii, au fost identificaţi suspecţii în persoana lui Radu M., de 20 de ani, cu antecedente penale şi Sergiu L., de 18 ani, ambii din Călan, pe numele lor fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…