Actualitate

Focul din Parcul Naţional Grădişte nu a fost stins

Peste 70 de persoane, pompieri militari şi pădurari, ajutaţi de un elicopter al MAI, au continuat ieri intervenţiile pentru stingerea incendiului care a izbucnit, în urmă cu trei zile, în Parcul Naţional Grădiştea Muncelului- Cioclovina, aria de manifestare a acestuia rămânând constantă.

„În a treia zi de la începerea operaţiunilor sunt dislocaţi în aria de dezvoltare a arderii 51 de pompieri militari de la Detaşamentul Petroşani şi Garda Baru, precum şi 20 de pădurari. Elicopterul MAI, prevăzut cu un dispozitiv «bambi bucket» cu capacitate de 3.500 de litri, a efectuat şapte transporturi de apă în zona afectată de incendiu“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda.
Potrivit pompierilor, incendiul se manifestă în cinci focare, însă, comparativ cu ziua de marţi, arderea nu a mai avansat la noi parcele de pădure.
Focul se manifesta marţi pe aproximativ 20 de hectare de litieră de pădure şi conifere din zona Ohaba Ponor.
Operaţiunea complexă de stingere a incendiului urmăreşte realizarea unei fâşii de delimitare a arderii, pentru ca aceasta să nu se dezvolte în alte parcele de pin.
Accesul spre focarele incendiului este dificil, echipele de intervenţie fiind obligate să parcurgă un teren accidentat pe o distanţă de aproximativ patru kilometri. (AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura