Actualitate

Focarele de Pestă Porcină Africană din Călan şi Călanul Mic au fost stinse

În Raportul de stingere a focarelor, primit la Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara de la Direcţia Sanitar-Ve­te­rinară şi pentru Siguranţa Alimen­telor – Hunedoara, se arată că a fost res­pectat programul de măsuri şi pro­cedurile sanitar-veterinare instituite imediat după declanşarea şi depis­tarea bolii.
În cele două localităţi au fost de­cla­rate focare de Pestă Porcină Africană în 3 august 2020 în urma depistării bolii la 25 de suine din două gospo­dării.
În această perioadă, în exploataţiile aflate în zona de protecţie şi în zona de supraveghere din jurul celor două focare, s-au efectuat dezinfecţii şi au fost prelevate probe urmate de exa­minări de laborator iar animalele din gospodării au fost supravegheate şi examinate clinic periodic.
Rezultatele analizelor celor peste 200 de probe, prelevate în ultimele 45 de zile au fost negative astfel că, în­cepând cu data de 18.09.2020, auto­rităţile sanitar-veterinare din judeţul Hunedoara au declarat foca­re­le stinse şi au ridicat restricţiile im­puse în aceste situaţii. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura