Categories: Eveniment

Foame mare! A furat 41 de kilograme de carne de pui

Livia Botici

O vorbă foarte des întâlnită la români este aceea că „de unde munceşti, de acolo mănânci”. Se pare că, după această zicală s-a ghidat şi un bărbat din comuna Şoimuş, care a fost prins de oamenii legii în timp ce transporta peste 40 de kilograme de carne de pui, pe care tocmai o furase.

  Îşi căra prada cu bicicleta
Potrivit poliţiştilor, hunedoreanul era de mult timp în atenţia oamenilor legii, pentru că existau informaţii cum că, de câte ori prinde ocazia, îşi umple desaga cu pui. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, de loc din satul Şoimuş, este angajat, sau cel puţin a fost până marţi, al unei societăţi comerciale din satul Bălata, care se ocupă cu comercializarea de carne de pui şi, în fiecare zi, acesta se ocupa de „ciupilirea” de pene a zburătoarelor. Probabil, pentru că salariul nu îi ajungea ca să poată pune familiei pe masă câte un copănel, hunedoreanul s-a gândit că ar fi o soluţie bună să-şi facă porţie din puii ce treceau prin mâna lui. Aşa se face că, acum două zile, în jurul orei 20, înainte să plece de la serviciu, omul a luat doi saci şi i-a umplut cu 41 de kilograme de carne de pui, după care i-a aruncat peste gardul firmei. Apoi, a ieşit liniştit pe poarta unităţii, şi-a luat bicicleta, a încărcat „prada” şi a pornit fericit către casă. Numai că, spre ghinionul său, la mică distanţă era aşteptat de poliţişti. „Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt, dar se continuă verificările, pentru a se stabili întreaga sa activitate infracţională. Acesta este cercetat în stare de libertate”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

3 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

9 ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

o zi ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

o zi ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

2 zile ago