ActualitateFlash

FMI vrea lichidarea Complexului Energetic Hunedoara

02 Termocentrala-Mintia-599x475Maximilian Gânju

Fondul Monetar Internaţional, dar şi experţii Comisiei Europene cer lichidarea companiei energetice hunedorene, un răspuns al Guvernului urmând a fi dat la negocierile de astăzi dintre cele două părţi, când experţii celor două instituţii se vor întâlni şi cu premierul Victor Ponta.
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este aproape de insolvenţă, fiind înregistrată o solicitare în acest sens în instanţă şi trebuie eficientizat. Complexul are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7 la sută consumul de energie la nivel naţional.
Compania a fost înfiinţată în 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au aparţinut Companiei Naţionale a Huilei. Negocierile dintre autorităţi şi delegaţia FMI-CE au continuat şi sâmbătă, în special pe subiecte privind finanţele şi energia, fiind patru teme unde părţile nu au ajuns la un acord. Delegaţia FMI-CE se află la Bucureşti pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, care ar urma să se încheie în luna septembrie a acestui an.

One thought on “FMI vrea lichidarea Complexului Energetic Hunedoara

  • afara cu FMI din tara, niste masoni.S-au obisnuit sa conduca Romania.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura