Categories: ActualitateUltima Ora

Florin Cioabă, regele autointitulat al romilor, a murit

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge, au declarat apropiaţi ai familiei.

Va fi adus în ţară luni, cu avion privat

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi adus în ţară în cursul zilei de luni, în funcţie de încheierea formalităţilor la Ambasada României din Turcia, transportul urmând să fie făcut cu un avion privat, au declarat apropiaţi ai familiei. Rudele lui Cioabă aflate la spitalul din Antalya au contactat deja o firmă locală de servicii funerare, care ar urma să se ocupe inclusiv de documentele necesare şi de asigurarea transportului până la reşedinţa din Sibiu a „regelui” romilor, au mai spus sursele citate. Potrivit aceloraşi surse, o parte a rudelor lui Florin Cioabă se vor întoarce duminică în ţară, tot cu avionul, în vederea pregătirilor pentru înmormântare. În demersurile pentru repatrierea lui Florin Cioabă se implică şi personalul din Ambasada României la Ankara şi din Departamentul Afaceri Consulare din Centrala MAE de la Bucureşti, la solicitarea de asistenţă venită din partea membrilor familiei. Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Informaţia a fost confirmată de rudele lui Cioabă, care au precizat că decesul s-a produs la 11,10, în urma unui stop cardio-respirator.

Florin Cioabă, secvenţe biografice

Florin Tănase Cioabă, autoproclamat ”rege internaţional al ţiganilor” (1997), s-a născut la 17 noiembrie 1954, la Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj.
Este fiul lui Ion Cioabă, bulibaşă al romilor din România, care s-a autoproclamat, la rândul său, ”rege internaţional al ţiganilor”, în 1992.
A absolvit Seminarul Biblic ”Betania” din Sibiu, devenind ulterior predicator penticostal. Tatăl lui Florin Cioabă, împreună cu toată familia, trecuse la cultul penticostal în 1996. Ceremonia de autoproclamare a lui Florin Cioabă ca ”rege internaţional al ţiganilor” a avut loc la 23 februarie 1997, după moartea tatălui său, de la care a ”moştenit” titlul de ”rege al ţiganilor de pretutindeni”.
Florin Cioabă era proprietarul mai multor firme, care se ocupă cu prelucrarea metalelor neferoase (cupru, bronz etc.), confecţionând folie şi saci de polietilenă. Era predicator la o casă de rugăciune penticostală a romilor din cartierul Turnişor din Sibiu. Conducea şi o uniune de biserici penticostale, (formată, potrivit declaraţiilor sale, din peste o sută de biserici), numită Centrul Creştin al Romilor, la care preda în calitate de lector.
A fost consilier judeţean de Sibiu (1996-2000). A candidat pentru funcţia de primar al Sibiului, la alegerile locale din 2000, din partea Centrului Creştin al Romilor. În urma alegerilor locale din iunie 2008, a obţinut un mandat de consilier judeţean în Sibiu, pe listele Alianţei pentru Unitatea ţiganilor.
Face parte din Forumul European al Ţiganilor, deţinând funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Ţiganilor (International Gipsy Union).
S-a căsătorit, potrivit tradiţiei ţigăneşti, la vârsta de 14 ani, cu Marica. Are patru copii (doi băieţi şi două fete) şi cinci nepoţi. (Agerpres)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago