Sport

Flori şi tort festiv pentru Florentina

11 DSC_0008Atleta Florentina Marincu (foto) şi antrenorul Nicolae Alexe au fost întâmpinaţi cu flori, ieri, la sosirea acasă, la Deva, de reprezentanţii oficialităţilor locale şi de colegii şi prietenii de la clubul CNS „ Cetate”. „I-am primit cu un tort frumos şi cu multe buchete de flori. Ne-a fost dor de ei şi suntem foarte mândri de performanţele lor.

Domnul primar Petru Mărginean, care a ţinut să fie şi el prezent la venirea Forentinei şi a antrenorului ei la club, a spus că va propune în şedinţa de Consiliu Local premierea celor doi performeri”, a afirmat Adrian Liga, directorul CNS „Cetate” .
Atleta Florentina Marincu (18 ani), cea mai tânără participantă la Campionatele Europene indoor de la Praga, a doborât de două ori recordul european de junioare şi a câştigat medalia de bronz în proba de săritura în lungime cu un nou record personal, de 6,79 metri. Pentru performanţele din Cehia, sportiva din Şoimuş va fi recompensată cu un premiu de  5.000 de euro. România a obţinut în total două medalii de bronz la competiţia continentală, a doua fiind cucerită de Marian Oprea, la triplusalt, după o pauză de patru ani în care atletismul românesc lipsise de pe podium la C.E.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura