Sport

Florentina Marincu, „Regina României” la viteză

11 x 1 marincu-2Ciprian Marinuţ

Deveanca Florentina Marincu (foto) este cea mai rapidă atletă a momentului din România. Sportiva în vârstă de 18 ani, antrenată de Nicolae Alexe la CNS CSS „Cetate Deva, a câştigat, sâmbătă, finala probei de 60 de metri a Campionatelor Naţionale de Atletism Indoor (în sală), de la Bucureşti. Cu acest succes, Florentina şi-a trecut în palmares două medalii de aur, întrucât a triumfat şi la senioare, şi la categoria tineret.

Progres imens de 13 sutimi
Specialistă a probelor de sărituri, după ce în 2013 a fost dublă campioană mondială la lungime şi la triplusalt, Florentina Marincu a început anul 2014 cu un succes de top într-o probă de viteză. Atleta de la CNS CSS Cetate Deva a fost cea mai rapidă dintre cele 19 sportive care au luat startul în proba de 60 de metri, câştigând finala cu timpul de 7“40/100, după ce fusese lideră şi în calificări cu 7“43/100. Pe locurile următoare s-au clasat Ana Maria Roşianu (Steaua Bucureşti – 21 de ani) – 7“51/100 şi Teodora Gheorghe (LPS Banatul Timişoara – 17 ani) – 7“52/100. Este prima victorie a Florentinei într-o probă de sprint la nivel de senioare, iar succesul a fost realizat cu un nou „personal best” (cel mai bun timp al carierei n.r.), care e mai bun cu 13 sutimi de secundă decât precedentul. „Cel mai bun rezultat anterior al Florentinei era de 7.53, iar acest 7.40 cu care a câştigat este un rezultat fantastic. Progresul ei la viteză este foarte mare, iar titlul de cea mai rapidă femeie din România este unul pe care îl doream. Am simţit că Flori e pe val la viteză, astfel că ea a renunţat să concureze în proba de triplusalt, care era programată cam în acelaşi timp. Mai sunt nişte concursuri tari în săptămânile ce urmează, iar Florentina va încerca să egaleze sau să doboare recordurile naţionale ale României în această probă de sprint”, a spus antrenorul Nicolae Alexe. Recordul naţional de senioare este de 7“22/100 şi a fost stabilit de Mirela Dulgheru în 23 ianuarie 1993, iar cel de tineret (categoria de vârstă a Florentinei n.r) este de 7“28/100 şi aparţine Ionelei Ţârlea din 28 februarie 1996. Florentina Marincu a mai concurat ieri şi în finala probei de săritura în lungime, însă aceasta s-a încheiat după închiderea ediţiei noastre.

Rezultate de top
În cadrul aceleiaşi competiţii, unii sportivi seniori au reuşit performanţe care le asigură calificarea la competiţii internaţionale de top. Anca Heltne, cu 18,88 m la aruncarea greutăţii, Marian Oprea cu 17,30 m la triplusalt şi Mihai Donisan cu 2,32 m la săritura în înălţime au câştigat titlurile naţionale, realizând, cu brio, şi exigentele baremuri impuse de Federaţia internaţională pentru Campionatele Mondiale de la Sopot (Polonia), din 7-9 martie. Anca Heltne a etalat o formă deosebită, depăşind, cu 18,88 m,
aruncare realizată de două ori, cu mai bine de un metru baremul pentru Mondiale (17,80 m). De asemenea, în creştere constantă, programată, de altfel, împreună cu antrenoarea Doina Anton, triplusaltistul Marian Oprea a început concursul cu 16,88 m, pentru ca din a doua săritură să ajungă la 17,30 m, mult peste baremul mondial – 17 m. Şi Mihai Donisan şi-a adjudecat titlul naţional indoor cu un nou record personal de  2,32 m (baremul pentru Sopot e de 2,30 m), după ce reuşise un 2,28 m cu două săptămâni în urmă, la un concurs în Cehia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura