Atacantul echipei Jiul, Florentin Şerban, a devenit din această iarnă liber de contract. Cu şase goluri marcate în turul de campionat, dar şi cu restanţe financiare neîncasate, jucătorul îşi exprimă dorinţa de a evolua la alte echipe. „Noi nu am vrea să-l pierdem pe Şerban”, a declarat managerul Jiului, Gigi Borugă. Jucătorul de 29 de ani, cu 100 de meciuri în Liga a doua şi tot atâtea în Liga a treia, are peste 100 de goluri marcate în cele de două eşaloane. „Pot spune că sunt mulţumit de evoluţia mea, dar se putea şi mai bine. Aştept oferta Jiului, iar dacă nu-mi va conveni, mă voi reorienta spre alte echipe”, a declarat jucătorul, care a mai evoluat la echipele U. Craiova, Alro Slatina, Piatra Olt, FC Caracal.
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…