Sport

Florentia Marincu-Iuşco, prima la săritura în lungime

Campionatului Naţional de atletism pen­tru seniori, competiţie desfăşurată vineri şi sâmbătă pe Stadionul ”Nicolae Dobrin” din Piteşti, a reunit toată floarea atletismului românesc, de la juniori mari până la seniori.
Cum probele au fost organizate la comun, juniorii alergând cu cadeţii şi cu seniorii, rezultatele de la forul nostru atletic vin aşa cum vin, adică tot la comun, fiind greu să dis­tingi care junior este mai bun ca un senior. Cert este că s-a dorit verificarea potenţialului sportivilor noştri înainte de viitoarele com­petiţii, balcanice sau europene, la care ei vor participa în perioada următoare.
Atleta din Deva, Florentina Marincu-Iuşco (foto) (legitimată la LPS Cetate) a câştigat pro­ba de săritură în lungime, la care este ca­li­f­i­cată la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Flo­rentina s-a impus cu o săritură care a măsurat 6,73 m (cea mai bună din aceast sezon), ea fiind urmată de Ioana Sabina Ştirbu (CSS Uni­rea Iaşi, CSM Oneşti) cu 5,97m şi de Denisa Narcisa Lupescu (CS Rapid) 5,75m.
La aceste întreceri au fost prezenţi sportivi de la LPS Cetate Deva, SCM Deva, CSS Hunedoara şi CS Ghelari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura