Pompierii militari din cadrul Detașamentului Orăștie au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD la un incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc din Orăștie.
Apartamentul în care a izbucnit incendiul este înregistrat ca sediu social al unei societăți comerciale specializată în fabricarea de uleiuri esențiale și chimicale aromatice. La sosirea echipajelor de intervenție întreaga locuință era inundată cu fum, iar accesul acestora a fost dificil, întrucât ușa de la intrare era parțial blocată de dulapuri. În urma incendiului, au ars documente ale societății, aflate în sediu, fiind afectată întreaga suprafață a acestuia, de aproximativ 70 de mp.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă si la apartamentele învecinate.Din fericire nu
s-au înregistrat victime, informează ISU Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…
Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…