ActualitateFlash

Firmele nu se înghesuie să îşi amâne restanţele

02 firme

Nicoleta Popa

 Doar 16 firme din judeţul Hunedoara au cerut, până în prezent, amânare la plata obligaţiilor către stat pe o perioadă de cel mult şase luni.
Dintre acestea însă, doar şapte societăţi beneficiază de ajutor, deoarece, celelalte nu au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara a acceptat astfel să amâne plata unor obligaţii în valoare de 3.044.471 de lei. Potrivit legii, firmele care solicită păsuire la stat pentru plata datoriilor nu trebuie să aibă nici o restanţă la buget până la 30 septembrie 2008. Astfel, agenţii economici pot cere amânare doar pentru datoriile acumulate începând cu 1 octombrie 2008, când se consideră că a început criza la noi. În cele şase luni de păsuire, aceştia trebuie să îşi achite în  continuare datoriile curente.
„De acest ajutor beneficiază toate firmele care au probleme financiare şi nu îşi pot achita datoriile restante către stat. Pe perioada valabilităţii amânării la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, operatorii economici vor plăti majorări de întârziere de 0,05 la sută din sumele amânate, pentru fiecare zi a perioadei de amânare”, a declarat Mihaela Mănăilă, purtător de cuvânt al DGAFP Hunedoara.

Garanţii, pentru a beneficia de amânare
Pentru a beneficia de această amânare, firma trebuie să aducă garanţii fie bancare, fie în bunuri. Astfel, garanţiile trebuie să ajungă la 20 la sută din suma amânată la plată, dacă aceasta se acordă pe o perioadă de până la trei luni inclusiv şi până la 40 la sută, pentru o perioadă mai mare de trei luni.
Firmele care au cerut amânarea plăţii impozitelor şi taxelor, sau a altor sume datorate la bugetul de stat sunt din domeniul construcţiilor sau fabrici de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi de mobilă. Operatorii economici care vor să beneficieze de această amânare, pot depune cererile până la 30 iunie 2010.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura