Politica si administratie

Firmele de casă, abonate la banii de la Consiliul Judeţean, date pe faţă

05 Consiliul-judetean-HunedoaraNatalia Bumbac

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a publicat pe pagina electronică a instituţiei situaţia atribuirii contractelor de lucrări între 2008 şi 2013, perioadă care coincide cu al doilea mandat de şef al judeţului, exercitat de Mircea Moloţ.
Documentele conţin informaţii sintetice, cum ar fi obiectivul contractului, suma alocată, firma care a executat lucrările, dar şi ceilalţi ofertanţi care au participat la licitaţie, fiind respinşi. Aşa cum era de aşteptat, la coloana dedicată firmelor contractoare, cu mici excepţii, apar aceleaşi societăţi comerciale, despre care s-a spus în nenumărate rânduri că au fost şi sunt în continuare abonate la banii administraţiei judeţene.

Firmă specializată în zugrăveli
Un prim exemplu este SC Trans Construct Import Export SRL, o firmă care a aparţinut în acte lui Emanoil Milică Pup, un apropiat al lui Mircea Moloţ, acum firma fiind pe numele altei persoane. Trebuie spus că atât SRL-ul amintit, cât şi Pup şi Moloţ sunt părţi într-o anchetă a  procurorilor DNA. Un alt nume de societate care a avut acces din plin la banii judeţului este Olivent Invest SRL, despre care s-a spus că ar fi controlată de Robertto Venter, ginerele lui Moloţ şi acesta fiind anchetat în dosarul de corupţie. Dacă firma lui Milică Pup apare la lucrările de modernizare a drumurilor, cea a lui Venter este specializată în lucrări de modernizare a clădirilor, zugrăveli şi amenajări interioare, dar şi recuperarea valorilor de cult. Între 2008 şi 2013, SC Olivent Invest SRL a primit mai multe contracte de lucrări, începând cu sume timide de câteva zeci de mii de lei atribuite cu încredinţare directă, fără licitaţie, ca să continue cu contracte care au depăşit un milion de euro ca valoare.

Singurul ofertant
Printre lucrările executate de firma controlată de ginerele lui Moloţ se numără reparaţiile la faţada clădirii Palatului Administrativ din Deva, care găzduieşte Prefectura judeţului şi CJ Hunedoara. Valoarea contractului a fost de peste 5.500.000 de lei, bani care au fost achitaţi până la recepţia lucrărilor. De observat este că pentru contractarea lucrării nu s-a înscris nici o altă firmă, iar punctajul obţinut de SC Olivent Invest SRL a fost de 100 de puncte, adică maximum. Un alt contract destul de gras primit de firma controlată de Venter a fost reabilitarea Centrului Militar Judeţean (CMJ) Hunedoara, executat în mai multe etape, adică în mai multe contracte de lucrări. Pentru reparaţii executate în interiorul clădirii amintite, SC Olivent Invest SRL a primit peste 2.000.000 de lei. A mai fost alocată aceleiaşi firme suma de aproape 350.000 de lei pentru refacerea învelitorii clădirii care găzduieşte CMJ Hunedoara, dar şi alte sume mai mici de câteva zeci de mii de lei date pentru reparaţiile făcute la acelaşi obiectiv.
Firma controlată de ginerele lui Moloţ s-a ocupat şi de recuperarea valorilor de cult din judeţ, fiind vorba probabil, de restaurarea mai multor biserici din comunele Balşa, Băiţa, Brănişca, Bunila, Bulzeştii de Sus, Gurasada, Ilia, Peştişu Mic, Topliţa ş.a. Pentru aceste lucrări, SC Olivent Invest SRL a primit 868.803 de lei. De asemenea, aceeaşi firmă a construit bazele Salvamont din Munţii Retezat, a renovat spaţii în unităţi medicale şi alte asemenea lucrări.

One thought on “Firmele de casă, abonate la banii de la Consiliul Judeţean, date pe faţă

  • E bine că se află totul. Purcel, mai ai un dram de onoare ? Dacă da atunci renunți să apari în public.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura