Tânăra învinuită de delapidare a reușit să păgubească o societate comercială din municipiul Petroșani, cu peste 13.000 de lei.
Angajată pe post agent comercial, manichiurista a încheiat contracte cu mai multe persoane fizice pentru execuţie şi montajul de geamuri termopan. Oamenii i-au dat banii și au primit chitanțe, dar femeia n-a mai depus sumele în conturile societății. Cercetată penal, femeia a scăpat de răspundere în prima fază, pentru că dosarul a fost clasat, însă firma păgubită a contestat soluția iar judecătorii de la tribunal au decis că există infracțiunea iar tânăra trebuie judecată pentru delapidare. (M. Gânju).
Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…
Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lăsat cu conturile aproape goale…
Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…
Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, prin avansarea lucrărilor…