Categories: Actualitate

Finanţiştii hunedoreni, supăraţi pe guvernanţi

Adriana Năstase

Ieri, câteva sute de salariaţi de la Administraţia Finanţelor Publice Hunedoara au protestat, din nou, nemulţumiţi de salariile pe care urmează să le ia după aplicarea noii Legi a salarizării.

Nu reflectă importanţa muncii lor
„Este un protest spontan în toate cele şase administraţii din Deva, Hunedoara, Brad, Orăştie, Haţeg şi Petroşani. Ne cerem scuze contribuabililor pentru ziua de astăzi, dar îi rugăm să ne înţeleagă, pentru că Legea salarizării nu reflectă importanţa muncii noastre“, a declarat Mircea Igreţ, preşedintele Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara. Contribuabilii nu au putut rezolva nimic timp de câteva ore la sediile Finanţelor Publice din judeţ, nici la Trezorerie.
La începutul acestei luni, angajaţii de la Finanţe au mai protestat timp de o oră, iar apoi sindicaliştii s-au întâlnit la Bucureşti pentru negocieri. Din păcate, susţin sindicaliştii, nu au primit nici un răspuns până azi.

Activitatea se poate bloca
„Aproximativ 22.000 de salariaţi ai sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice au participat, ieri, la un protest spontan, ca reacţie la proiectul Legii salarizării, care duce la tăieri de salarii. Protestatarii au solicitat revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate. Acţiunile de protest generate de tăierea salariilor au fost declanşate de salariaţi şi se pot întinde pe o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce poate duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul. Salariaţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcţie care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României decât să plătească 35.000 de consultanţi fiscali nou angajaţi, cu salarii de 10.000 lei, dublu faţă de un salariat al sistemului Ministerului Finanţelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariaţi responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiţie mai realistă, corectă şi cu efecte în timp, care ar duce la atragerea şi păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face faţă noilor cerinţe în implementarea politicii fiscale”, se arată într-un comunicat al sindicatului finanţiştilor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • MAI FURATI MULT POZE DE LA ALTE ZIARE???
    IN LOCUL LOR V-AS DA IN JUDECATA.
    RUSINE RUSINE RUSINE DOMNULE LEPADATU!

  • Ce sa te astepti de la niste lingai de PSD-isti?
    Numai pe furat sunt astia.

Recent Posts

În urma precipitațiilor abundente din această seară, mai multe gospodării de pe aleea Moților din municipiul Orăștie au fost inundate.

Pompierii intervin în aceste momente pentru evacuarea apei din curți și din anexele afectate.

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că la un departament de la o instituție de stat se muncește,…

18 ore ago

Președintele Laurențiu Nistor: Construcția noii creșe din Petroșani, un sprijin real pentru părinți

Și Petroșaniul are o creșă nou, realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Condiții…

18 ore ago

Bulina albă

Ovidiu David Giorgiuți, absolvent al Colegiului Național „Decebal” Pentru că a obținut, după contestații, media…

18 ore ago

Bulina neagră

Florin T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de…

18 ore ago

Șocant! A amenințat că obligă o copilă de 9 ani să se prostitueze după ce-i omoară mama

Incidentul teribil a avut loc în Țara Hațegului, unde o mamă a fost bă­tută și…

18 ore ago