Finanţele sar în ajutorul mediului de afaceri

Într-un comunicat de presă, Ministerul Finanţelor Publice anunţă unele măsuri luate în această perioadă de criză pentru sprijinirea agenţilor economici. Iată ce ne informează cei din sistemul de finanţe.

„În această perioadă, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecţiei cu virusul COVID – 19, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:
– suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanţelor bugetare”, a anunţat ministrul Finanţelor Publice. „În acest sens, nu se mai emit somaţii, popriri asupra disponibilităţilor bănesti şi a veniturilor urmăribile şi nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepţie fac sumele provenite din hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie penală”, a mai anunţat ministrul.
alte măsuri care privesc firmele:
– rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluţionate şi pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi;
– implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluţionarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie 2020;
– suspendarea acţiunilor de control fiscal (a inspecţiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepţia verificărilor ce pot fi efectuate de la distanţă, precum şi a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens
– suspendarea acţiunilor antifraudă privind Filtru II şi a activităţilor specifice din Punctele de Trecere a Frontierei cu Ungaria şi Bulgaria
„Măsurile vor fi aplicate atât în perioada în care în România este declarată stare de urgenţă, cât şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acestei stări”, a mai precizat Cîţu.
De asemenea, se amână termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de la 25 martie 2020, până la data de 25 aprilie 2020”, se arată într-un comunicat al celor de la Finanţe. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

30 de minute ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

32 de minute ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

32 de minute ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

36 de minute ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

37 de minute ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

38 de minute ago