Sport

Finalã de cinci stele la „RealSport”

Ciprian Marinuţ

Avantaje II Deva a cucerit titlul de campioană a ediţiei 2010-2011 în Campionatul „RealSport” de Fotbal Amatori, după ce a câştigat cu 5-3 (3-2) finala cu Alfa Team Cristur. Ambele finaliste au demonstrat că îşi merită locul în ultimul act, printr-un fotbal de bună calitate, care a fost răsplătit deseori cu aplauze la scenă deschisă de spectatorii prezenţi la Baza „RealSport”.
 

Doi veterani strălucitori, unul gafeor
Avantaje II şi Alfa Team şi-au onorat „blazonul” de cele mai bune echipe ale Campionatului „RealSport”, printr-un duel de cinci stele în finala competiţiei, disputată duminică. Startul meciului a fost marcat de miză, cele două combatante ezitând să se arunce decisiv în atac. Singurul jucător din teren ce nu părea deloc afectat de importanţa finalei, veteranul Emil Polvrea (39 de ani) de la Avantaje II a schimbat însă scenariul partidei. Polvrea, care a jucat la Minerul Certej, Aurul Brad şi Aurul Certej, a deschis scorul în minutul 5, cu un vole imparabil sub transversală. Drept urmare, dintr-un duel tacticizat, la aşteptare, meciul s-a transformat într-o luptă cu garda jos, pe contre. Conduşi, cei de la Alfa Team au reacţionat rapid. Vîrlan (min. 10) a adus egalarea, marcând cu o torpilă la vinclu, în urma unui corner.  Echilibrul a fost din nou rupt de acelaşi strălucitor Polvrea (min. 17), care a marcat pentru 2-1, după un un-doi cu Vălăşutean. Alfa Team a replicat, din nou cu promptitudine. Fostul jucător de Liga I, Marian Pâcleşan, un alt veteran de top al finalei, a egalat cu o execuţie superbă, şut din unghi, demonstrând că merită titlul de cel mai bun jucător al campionatului. Alfa Team putea prelua conducerea, dar torpila lui Vîrlan (21) din lovitură liberă a ţintit bara. Ratarea s-a răzbunat, cât ai zice … autogol. Şutul lui Simion (22)  a fost deviat în propria poartă de portarul Petre Clep (40 de ani), şi el un veteran al campionatului, iar la pauză Avantaje II conducea cu 3-2. Alfa Team s-a aruncat în atac, imediat după pauză, dar Avantaje II a dat lovitura pe contraatac. Vălăşutean (26) a şutat din unghi, iar Clep, care a avut o zi mai slabă, a fost învins: 4-2. La acest scor, Alfa Team nu mai avea ce pierde şi a jucat totul pe cartea atacului. Ciprian Luca, al doilea fost jucător de Liga I al finalei, a devenit vârful de lance al celor de la Alfa Team. Avantaje s-a apărat însă ermetic şi cu devotament, iar asediul celor de la Alfa Team a rămas fără efect. Mai mult, pe contraatac, Vălăşutean (48) a aruncat „zarurile finalei”, marcând pentru 5-2. Jorza a stabilit scorul final la 5-3 cu o torpilă surpriză, în ultimul minut de joc, însă Avantaje II s-a încoronat campioană.

 

Surpriză în finala mică
Întâlnirea pentru medaliile de bronz s-a încheiat cu o surpriză de proporţii. Quasar Primavera, echipă cu pretenţii la titlul de campioană, a prins o zi neagră şi a fost învinsă de Liverpool, surpriza plăcută a campionatului, cu fabulosul scor de 7-0 (3-0). „Cormoranii deveni” au sărbătorit performanţa până dimineaţa la ora 5.00 şi merită felicitările tuturor. Liverpool este un exemplu de urmat, întrucât şi-a început activitatea în urmă cu doar trei ani (sub numele de România) şi a ajuns pe podiumul unui campionat considerat foarte puternic la nivel de ţară.

Laureaţii, stropiţi cu şampanie şi… ploaie
Festivitatea de premiere a Campionatului de Minifotbal Amatori „RealSport” Deva a fost udată de şampanie şi de o ploaie torenţială, care a încurcat planurile organizatorilor. Campioana, Avantaje II, a primit un premiu de 3.000 de lei, cupă, medalii, diplomă, tricouri de campioană, bere, o minge de fotbal, foiţe de antrenament şi o geantă sport. În plus, RealSport va suporta pentru campioană  taxa de participare (500 de lei), transportul şi cazarea pentru 12 jucători la faza naţională de la Timişoara. Vicecampioana, Alfa Team, a fost premiată cu 2.000 de lei şi cu aceleaşi trofee şi echipamente sportive ca şi campioana. De asemenea, RealSport va suporta pentru vicecampioni taxa de participare (400 de lei) şi transportul la Cupa României de la Sibiu. Ocupanta locului III, Liverpool, a fost răsplătită cu suma de 1.500 de lei, iar echipa de pe  locul IV, Quasar, a primit o recompensă de 800 de lei. În ciuda vremii potrivnice, organizatorii au tras cortina peste ediţia 2010-2011 a Campionatului „RealSport” de Fotbal Amatori cu un superb foc de artificii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura