Final de sesiune parlamentară. Activitate şi obiective imediate

Săptămâna trecută, Parlamentul a în­cheiat prima sesiune ordinară. Un moment bun pentru evaluarea activităţii parlamen­tare, dar şi pentru stabilirea următorilor paşi şi obiective.

Luări de cuvânt, interpelări, întrebări
Începând cu luna februarie, statistic vor­bind, activitatea mea a presupus: 43 de luări de cuvânt în plenul Camerei De­pu­taţilor, 31 de iniţiative legislative depuse în Parlamentul României, 55 de întrebări şi interpelări formulate membrilor Guvernului Cîţu, 5 moţiuni semnate şi 30 de şedinţe prezidate în Comisia pentru învăţământ.
Dincolo de toate acestea, activitatea din Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor s-a centrat, în mandatul meu de preşedinte, pe dialog, transparenţă şi in­cluziune. Pe lângă şedinţele comisiei am or­ganizat 5 dezbateri pe tematici de actuali­tatea şi de importanţă majoră: Curriculum mo­dern pentru o Românie educată; Edu­ca­ţia în Planul Naţional de Redresare şi Re­zilienţă; Rolul şi importanţa profesiei de psiholog în context European; Dialog pentru sănătate, familie şi educaţie; Vouchere cul­turale pentru elevii din învăţământul pre­uni­versitar.
La toate acestea, cât şi la procesul legis­lativ, am insistat să implic toţi actorii din în­văţământ, invitând elevi, studenţi, părinţi, pro­fesori şi sindicate, pe lângă alte orga­nizaţii, astfel încât parlamentarii comisiei să cunoască, înainte să voteze, părerea prin­cipalilor noştri beneficiari.
În toată această perioadă, dialogul cu cetăţenii a reprezentat un pilon important în desfăşurarea optimă a activităţii mele. În­tâlnirile săptămânale cu hunedorenii s-au dovedit mereu un bun prilej pentru a înţe­lege mai bine nevoile lor şi ale societăţii. Astfel, multe dintre propunerile legislative iniţiate au fost concepute având la bază chiar solicitările venite din partea lor, dar şi a elevilor, profesorilor din toată ţara cu care am comunicat şi prin intermediul reţelelor de socializare. De exemplu, proiectul de lege privind voucherele culturale pentru elevi a avut la bază un e-mail şi o scrisoare deschisă transmisă online, venite din partea asociaţiilor de elevi şi societatea civilă. Ţin să subliniez din nou, importanţa pe care o are interacţiunea şi consultarea constantă a cetăţenilor, a celor care ne-au trimis în Parlament să le reprezentăm cu responsabilitate interesele!

Invenţii noi
Câteva dintre proiectele legislative ini­ţiate ca urmare a dialogului cu societatea civilă şi care aduc schimbări reale în vieţile românilor se referă la: acordarea vouche­relor culturale pentru elevi, prin crearea ca­drului legal pentru implementarea unui pro­iect naţional de consum cultural destinat ele­vilor sub forma unor bonuri valorice în cuantum de 250 lei pe an; administrarea eficientă a imobilelor şcolare oferind po­si­bilitatea consiliilor locale să schimbe des­tinaţia unităţilor de învăţământ închise din lipsă de elevi, fără avizul prealabil al Ministerului Educaţiei; includerea inven­ţii­lor noi, precum alfabetul tactilo – grafic în învăţământul special în vederea reducerii inegalităţilor şi excluziunii sociale a per­soa­nelor cu dizabilităţi; acordarea voucherelor de vacanţă prin continuarea şi dezvoltarea pro­gramului voucherelor de vacanţă în con­textul post-pandemic, cu impact pozitiv asu­pra industriei ospitalităţii grav afec­tate de criza sanitară; corelarea salariilor per­sonalului Agenţiilor Judeţene pentru Pro­tec­ţia Mediului cu cele din Ad­mi­nistraţia Cen­trală; transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al statului aflate în ad­mi­nistrarea au­to­rităţilor centrale, în domeniul public al municipiului Brad şi al comunelor Şoi­muş, Luncoiu de Jos, Vălişoara şi Băiţa, având ca obiect dezvoltarea unui circuit pe ruta fostei căi ferate, Deva-Brad; implemen­tarea asistenţei medicale mobile în Ro­mânia cu efect pozitiv imediat asupra acce­sului paci­en­ţilor la serviciile de sănătate în zo­ne­le lipsite de infrastructură medicală.
Multe dintre aceste proiecte legis­lative vor ajunge la vot în sesiunea septembrie-ianuarie 2021. Pot să spun că principalul obiectiv este asigurarea procesului legis­lativ pozitiv pentru propunerile de lege care pot schimba vieţile ro­mânilor, precum şi iden­ti­ficarea unor noi proiecte care să vină în sprijinul so­cie­tăţii. Tot în septembrie, re­în­cepe şcoala. În a­cest sens, voi încerca să men­ţin un cadrul le­gis­lativ eficient co­relat cu valorile ro­mâneşti, astfel în­cât elevii să se bu­cure de o educaţie perfor­mantă, reală şi în si­guranţă, în ciuda ame­ninţării epi­de­miologice. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Natalia-Elena INTOTERO,
deputat PSD de Hunedoara

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

14 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

14 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

14 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

14 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

14 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

14 ore ago