Final de săptămână cu un dublu eveniment la Peștișu Mic

Magdalena Șerban

Peste week-end, administrația publică din Peștișu Mic a marcat un dublu eve­ni­ment: recepția finală a drumului care leagă satul Valea Nandrului de Schitul „Sfân­tul Nectarie” și deschiderea „Punc­tului Gastronomic Local” din satul Cutin.

Face ce a promis
La acțiune au luat parte prefectul ju­de­țului Hunedoara, Călin Marian, deputatul Vetuța Stănescu, subprefectul Lorincz Szell, primarul comunei Luncoiu de Jos – Călin Dud, primarul comunei Șoimuș – Mihai Irimie, investitorul hunedorean care a finanțat construirea Schitului de la Nandru – Ovidiu Crișan, diverși invitați, pre­cum și localnici, fii ai satului, prieteni și rude. Pe lângă proiectele de modernizare, primarul Daniel Dobruțchi dorește să creeze toate facilitățile necesare pentru ca obiectivul ecumenic ce va deveni mă­năstire, să poată fi vizitat de enoriași din toate colțurile țării, care cu siguranță se vor îndrăgosti de pitorescul zonei, de­venind viitori turiști. “În prezent, vorbim de peste 5.000-6.000 de vizitatori săp­tă­mânali ai Schitului, oameni care se regă­sesc în rugăciunile rostite aici, își alină su­fle­tul și de multe ori durerile, caută acea oază de liniște și întregire care să le dea puterea de a merge mai departe, mul­țu­mind Divinității că nu-I părăsește nicicând în lupta cu obstacolele vieții de zi cu zi. Suntem binecuvântați cu o astfel de lo­cație și cred cu tărie că nimic nu e întâm­plător în lumea aceasta. Totul are un sens și totul are un scop. De noi depinde restul. Tocmai acesta este motivul pentru care am decis ca măreția locurilor să ne pro­moveze arealul, iar ceea ce este bun și frumos pentru inimă și simțire să devină suport pentru limpezirea gândurilor și relaxarea trupului. Urmărim să sporim și să promovăm potențialul de care dispunem, iar faptul că Schitul constituie un adevărat stâlp în realizarea acestui deziderat ad­mi­nis­trativ nu poate însemna decât o imensă mână de ajutor dată de Dumnezeu”, a afirmat Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic. Totodată, pentru a întări și implementa planul strategic de dez­vol­tare, s-a inaugurat și un Punct Gastro­no­mic Local, ce va oferi vizitatorilor posi­bi­litatea să descopere obiceiurile și mân­ca­rea tradițională, bucatele alese mergând de minune cu câte un pahar de țuică ori de vin din recolta proprie. Edilul are în pers­pectivă să pună bazele unei rețele com­plexe de acest gen, adică să existe cel puțin câte un asemenea punct în fiecare sat aparținător.

Ocrotitorul celor bolnavi
Așezământul monahal de la Nandru se află pe Valea Roatei, iar Sfântul Nectarie, a cărui Hram îl poartă, este considerat ocrotitorul celor bolnavi de cancer. O parte din moaștele Sale au ajuns şi aici. În România, astfel de moaşte se mai găsesc doar în trei locuri, la Patriarhie şi la două mănăstiri, din Bucureşti şi din Braşov. Încă de la debutul lucrărilor la schit, pe 1 februarie 2013, au început să vină vizitatori. Cei care vor să ia parte de rugăciune trebuie să știe că se oficiază două slujbe pe zi, Sfânta Liturghie, de dimineață, de la 8.00, iar spre seară, de la ora 17.00, vecernia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

11 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

11 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

11 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

11 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

11 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

11 ore ago