„Fiindcă avem valori”, motto-ul Zilelor Maghiare din acest an

Zilele Maghiare din județul Hunedoara ajunse la cea de-a XIV-a ediție vor debuta în 16 septembrie cu programe care se vor desfășura în Hunedoara, Deva, Petroșani, Băcia și Brad și vor dura până în 24 septembrie când ultimele acțiuni vor avea loc la Deva, Lupeni și Jeledinți.
„Ca de fiecare dată, Zilele Maghiare vor ajunge în multe dintre localitățile ju­dețului nostru unde trăiesc membri ai comunității maghiare. Și tot ca de fie­care dată, Zilele Maghiare sunt deschise tuturor hunedorenilor. Prin activitățile pe care le organizăm, fie că este vorba despre concerte, evenimente culturale, sportive, dedicate copiilor, dar și eve­ni­mente culinare, vrem să împărtășim cu mare bucurie cât mai mult din cul­tura noastră. Fes­ti­valul nos­tru, intrat deja în tradiția județului Hunedoara, beneficiază în acest an de sprijin din partea a numeroși sponsori printre care amintesc consiliile locale din Deva, Hunedoara, Petroșani, Petrila și Lupeni. Le mulțumim adminis­tra­țiilor locale, organizațiilor și tuturor sponsorilor, precum și partenerilor din media care ne sunt alături în realizarea Zilelor Maghiare din județul Hunedoara”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler, președintele organizației ju­dețene Hunedoara a UDMR.
”<<Fiindcă avem valori>> este motto-ul ediției din acest an al Zilelor Maghiare. Adu­cem astfel un omagiu valorilor co­mu­­nității noastre în sensul cel mai larg posibil începând cu personalități istorice până la oameni ai zilelor noastre, de la patrimoniul cultural și construit până la bogăția tradițiilor noastre populare”, a adăugat Winkler.
În cadrul Zilelor Maghiare, duminică, 17 septembrie, la Magna Curia din Deva, se va desfășura gala de decernare a Pre­mi­i­lor ”Barcsay Ákos” pentru per­so­na­li­tă­țile care și-au dedicat energia și timpul co­mu­ni­tății maghiare din județul Hunedoara. Anual, trei personalități pri­mesc această distincție, fiind vorba des­pre un re­prezentant al cultelor, un cadru didactic și o personalitate din societatea civilă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

15 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

15 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

15 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

15 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

15 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

15 ore ago