Categories: ActualitateFlash

Fiica primarului din Hunedoara, într-un maraton al transplanturilor. Dr. Giorgiana Bobouțanu: Când durerea se transformă în viață, acțiunea noastră nu este doar o prelevare de organe

Li se spune îngeri în halate albe. Sunt medicii care realizează transplante de organe. Recent, cinci donatori aflați în moarte cerebrală, din diferite colțuri ale țării, au salvat viețile unor bolnavi care așteptau cu speranță un organ salvator. Generozitatea unor familii aflate în mo­mente de durere profundă, dar și efortul neobosit al medicilor au făcut posibile: 17 transplanturi salvatoare realizate într-un timp record, un adevărat maraton în România.

„Record de solidaritate”
A fost un maraton al transplanturilor, efec­tuate la București, Timișoara, Iași și Craiova.
La Spitalul Județean „Pius Brînzeu”, un donator de 33 de ani a devenit sursa unui record de solidaritate. Dincolo de cifre, intervenția a fost despre destine schimbate radical. „Când durerea se transformă în viață, acțiunea noastră nu este doar o prelevare de organe. Este un record de solidaritate, un act de umanitate dus la li­mita durerii și a speranței,” a declarat cu emoție dr. Giorgiana Bobouțanu (foto), coor­donator de transplant la Timișoara, scrie LIBERTATEA.
„Un tânăr de 33 de ani a oferit, printr-o decizie profund altruistă, șansa la viață, la lumină și la mers fără durere pentru mai mulți oameni. În spatele acestei acțiuni stă o familie care a spus DA și multe echipe care au lucrat cu respect și emoție în salvarea mai multor destine”, a spus medicul.
Datorită acestei mobilizări, doi români, o femeie și un bărbat cu vârste de 37, respectiv 45 ani, au primit rinichi noi la Cluj, un alt bărbat de 45 ani a beneficiat de un transplant de ficat (hepatic) la Fundeni, iar două femei și-au recăpătat vederea prin transplanturi de cornee efectuate la București. În plus, s-a recoltat și țesut os-tendon, redând șanse la mers altor români. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

11 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

11 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

11 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

13 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

13 ore ago