FlashSport

Festivitate săracă, dar dreaptă

Nicolae Gavrea
Ciprian Marinuţ

DSJ Hunedoara a făcut dreptate în clasamentul celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2009 şi a pus-o pe locul I pe gimnasta Amelia Racea (foto) (CNS CSS Cetate Deva), după ce în decembrie, titlul îi fusese atribuit arcaşului Răzvan Marcu (Minerul Aninoasa). Festivitatea de premiere a performerilor din 2009 a fost însă lipsită de fast şi bucurie, iar premiile au fost modeste. În plus, politicienii, cu eternele lor discursuri demagogice şi fără conţinut, i-au pus în umbră pe adevăraţii campioni.

Lili Cozma, antrenoarea anului

Sorina Cobori, directorul DSJ Hunedoara, a avut curaj până la capăt şi a corectat ierarhia sportivilor hunedoreni ai anului 2009. Astfel, gimnasta Amelia Racea (CNS CSS Deva) a fost declarată sportivul hunedorean al anului 2009, iar arcaşul Răzvan Marcu (Minerul Aninoasa) a fost retrogradat pe locul doi. Drept urmare, Liliana Cozma, antrenoare de gimnastică la CNS CSS Cetate Deva, a cucerit pentru al patrulea an consecutiv titlul de antrenoarea anului, devansându-l pe Viorel Hăbian. Echipa clubului FC Deva a primit titlul de echipa hunedoreană a anului 2009, făcându-i pe suporterii ei să regrete şi mai mult retragererea formaţiei din campionat. Deşi corectă, festivitatea a fost totuşi săracă, premiile oferite sportivilor fiind modeste din punct de vedere financiar.

Premii speciale

Un moment aparte al festivităţii desfăşurate ieri a fost cel al premierii unor nume încununate de glorie în sportul mondial, gimnasta Gina Gogean şi boxerul Mihai Leu, adevărate legende ale sportului, care au obţinut premii speciale pentru sprijinul acordat mişcării sportive hunedorene în anul 2009. Cel mai longeviv sportiv hunedorean al anului 2009 a fost declarat Nicolae Bota, care la 82 de ani practică încă cu succes karatele. Vom reveni cu amănunte.

2 comentarii la „Festivitate săracă, dar dreaptă

  • Mare prost este asta care scrie acest articol!De ce este Racea cel mai bun sportiv?Ce rezultate are fata asta?Nimic pe plan international decat acel concurs mediocru la acel festival al tineretului!Si Cozma de ce este antrenorul anului?Pe ce criterii s-a hotarat acest titlu?Ce rezultate are aceasta doamna ?Nimic ,dar directia de sport investeste tot bugetul in ginmastica si trebuie sa demonstreze ceva!A mai venit la festivitate si acea femeie batrana si grasa de la gimnastica si a comentat faptul ca a fost premiata la gramada!De ce nu a spua hoasca aia cate finantari primeste intr-un an si rezultate,ioc!La echipe a fost pe primul loc tot o echipa din Deva care nu are decat titlu national pe cand alte echipe au castigat medalii de aur la campionatele europene sau mondiale!Asa vi se pare drept,habarnistilor?Documentativa si apoi pupati in fund toata directia de sport si directoarea directiei,aceasta dansatoare!Danseaza si la voi la redactie,amatorilor?

  • Bravo Balint ! Cum ai putut sa ataci cele doua „condee de rahat” marinut si gavrea, care de „polisportivi” ce sunt nu vad decat ce li se dicteaza de catre cei care le arunca coji de la masa lor…jalnici si libidinosi indivizi…gazetarii „cu staif” din presa sportiva au tratat asa cum se cuvine evenimentul COBORATOR…adica prin iniferenta…Cred ca oamenii cu adevarat performeri sa-i taxeze cu SICTIR pe cei doi…se vede de la o posta ca au culoare clara…la fel si o serie de „laureati”…cobori,dansatoare ? poate cu vechii fotbalisti…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura