Categories: Comunitate

Festivitate de absolvire la Universitatea Alma Mater Sibiu – Filiala Hunedoara

Magdalena Şerban

Peste 130 de absolvenţi ai Universităţii Alma Mater Sibiu – Filiala Hunedoara au participat sâmbătă la festivitatea de graduare. Fetele au fost întâmpinate cu câte un fir de trandafir, iar evenimentul a debutat cu intonarea imnului naţional. Pe lângă cadre didactice, studenţi, părinţi şi apropiaţi ai acestora, a fost prezentă şi conducerea universităţii, venită de la Sibiu. Este vorba de rectorul Universităţii „Alma Mater“, prof. univ. dr. ing. ec. Nicolaie Georgescu şi directorul general administrativ, asistent univ. drd. ec. Ioana Tălmăcean.
„Din cei 132 de absolvenţi, probabil că doar 120 vor susţine licenţa acum. Motivul este lipsa banilor. Procentajul este cam la fel, în fiecare an. Dar sunt cazuri în care absolvenţii nu au susţinut licenţa în vară, dar au făcut-o în februarie. Deci, nu rămân pe dinafară. Referitor la numărul studenţilor care termină acum primul an, acesta este de 80. În fiecare an, avem pierderi, doi-trei, renunţând din diferite motive. Există trei specializări la care se pot înscrie. E vorba de Administraţie Publică (acreditată), Management (acreditată) şi Economia Comerţului, Turismului, Serviciilor şi Managementul Calităţii (în curs de acreditare). Filiala din Hunedoara e deschisă din 2005, an în care a luat fiinţă Universitatea Alma Mater Sibiu. Noi avem specificul nostru în organizarea activităţii, aceasta desfăşurându-se pe module şi totodată, în zilele de weekend, deoarece circa 70-80 la sută dintre studenţi lucrează. Comunicăm cu ei şi pe e-mail, avem cd-uri suport de care pot beneficia, cărţi, aşa că nu trebuie decât voinţă. Toate cursurile noastre sunt la zi. Învăţatul se face cu participare, nu prin corespondenţă. Personal, pot spune că nu sunt de acord cu ID-ul“, a spus lector univ. dr. Ion Dinu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociale Hunedoara.
La rândul său, rectorul Universităţii „Alma Mater“ din Sibiu, prof. univ. dr. ing. ec. Nicolaie Georgescu, le-a vorbit celor prezenţi de mersul lucrurilor în plan managerial. „Consider că efortul conjugat al cadrelor didactice şi al studenţilor face să ne situăm la nivelul standardelor specifice societăţii şi vremurilor în care ne aflăm. În perioada ce urmează, va exista o nouă provocare pentru absolvenţi, şi anume, susţinerea examenului de licenţă. Le urez succes!”, a afirmat acesta.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

20 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

20 de ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

20 de ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

20 de ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

20 de ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

21 de ore ago