Actualitate

Festivalul oamenilor de Zăpadă, la a V-a ediţie. Elena Udrea a „ajuns” din arest, direct în Straja

02 udrea strajaMaximilian Gânju

Mai mulţi tineri din Capitală au urcat special în Straja, la Festivalul Oamenilor de Zăpadă, pentru a „deschide” o mină de gheaţă şi zăpadă în staţiunea din Valea Jiului. Organizatorul festivalului spune că dacă minerii au dat buzna în Capitală, acum a venit rândul Capitalei să „cucerească” Valea Jiului. Tot în Straja a „ajuns” şi Elena Udrea, cu duba, cătuşe din Paris şi pene de „Cocoş”.

Sute de concurenţi de toate vârstele
O vreme perfectă, zăpadă din belşug şi pârtii mai bune ca niciodată, de toate acestea au avut parte turiştii care au urcat în staţiunea hunedoreană Straja, la un festival unic în staţiunile montane din ţară. Festivalul Oamenilor de Zăpadă a adunat sute de concurenţi, tineri, bătrâni, dar mai ales copii, toţi dornici să impresioneze cu creaţiile lor construite în zăpadă. De departe cei mai inventivi au fost câţiva turişti din Bucureşti, care au urcat în staţiunea din Valea Jiului, pentru a deschide o mină, cu tot ce trebuie, întocmai ca şi cele de cărbune din zonă, diferenţa fiind că a lor a fost făcută în zăpadă. Chiar dacă ar părea lipsită de originalitate creaţia lor, nu este. În cele cinci ediţii de festival, nimeni nu s-a gândit să se inspire din specificul zonei, deşi au fost realizate mii de lucrări în zăpadă. Mina Straja a fost apreciată şi de juriul festivalului. „În timp ce alţii se gândesc să închidă minele din Valea Jiului, noi ne-am gândit să le redeschidem şi am făcut Mina Straja. E o reeditare pacifistă a evenimentelor din anii 90, numai că de această dată am venit noi la mineri, cu gânduri paşnice”, au spus turiştii. Mii de participanţi au fost înregistraţi la festivalul din Straja, iar printre ei s-au aflat şi turişti din Orientul îndepărtat, tocmai din China, veniţi la schi pe plaiuri hunedorene.

A scăpat de  arest, alături de prietena ei
O altă creaţie a turiştilor, care a stârnit zâmbete, a fost Elena Udrea, dar nu singură, ci împreună cu Alina Bica. O perioadă au stat încătuşate, pentru că au ajuns direct din arest, însă mai apoi, au fost „eliberate” în staţiune. „A venit cu cătuşe, sunt cumpărate de la Paris, deci, de firmă. Pe Elena Udrea am luat-o direct din arest, pe semnătură, iar diseară o duc înapoi. N-a avut învoire decât pentru a lua aer curat de munte”, spune turistul, care a muncit câteva ore pentru realizarea personajului. Fosta şefă a DIICOT a fost creaţia altui turist şi a stat la distanţă de Udrea, pentru că „nu le-a dat voie judecătorii să comunice”. Nelipsiţi au fost şi oamenii de zăpadă ori persoane de desene animate realizate de copiii înscrişi în concurs. Totodată, copiii sărmani din localităţile Văii au urcat la festival pentru a primi din partea lui Emil Părău, organizatorul Festivalului Oamenilor de Zăpadă, dulciuri şi premii, pentru că toţi copiii au fost recompensaţi pentru efortul lor, indiferent de locul ocupat după jurizare. „Sunt lucrări deosebite şi din ce în ce mai multe în fiecare an. Turiştii sunt tot mai implicaţi. Ne-a ajutat şi soarele, a fost o zi superbă cu multă zăpadă şi foarte mulţi turişti la Straja”, a spus Emil Părău. În staţiunea din vestul Văii Jiului au fost înregistraţi în weekend circa 5.000 de turişti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura