Categories: ActualitateUltima Ora

Festivalul Dinozaurilor

Începând de mâine, vineri, 24 iulie, în Ţara Haţegului se desfăşoară, timp de trei zile, prima ediţie a Festivalului Dinozaurilor. În cadrul festivalului vor avea loc o suită de manifestări, începând cu teatru, continuând cu muzică folk şi ateliere de creaţie şi încheind cu muzică populară.

Astfel, vineri , de la ora 19, pe scena căminului cultural din Sântămăria Orlea, trupa Anonimii Comedianţi va prezenta spectacolul „Umor cu…linguriţa”.

Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19,30, iubitorii de muzică folk sunt aşteptaţi la Cetatea Mălăieşti, din comuna Sălaşu de Sus, unde sub genericul „O seară cu prieteni”, soliştii Dana Florian, Nicu Zotta, Felicia Popescu, Dan Manciulea şi Florin Camen vor interpreta balade şi melodii folk.

Duminică, de la ora 10, în Parcul Copiilor din Haţeg şi de la ora !7, la Sânpetru, se vor desfăşura ateliere de creaţie pentru cei mici. Tot, duminică, de la ora 17, pe scena căminului cultural din localitatea Sânpetru va avea loc un spectacol de muzică populară. (Mircea Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago