Fermierii din comuna Peștișu Mic, așteptați la o întrunire cu specialiștii din domeniul agricol

Magdalena Șerban

Mâine, începând cu ora 12:00, la căminul cultural din satul Pestișu Mic va avea loc o întâlnire de lucru în vederea informării și comunicării către fermieri a strategiei agricole dezvoltate la nivelul României, pre­cum și a intervențiilor cuprinse în Planul Național Strategic 2023 – 2027. Vor participa reprezentanți ai Direcției Agricole, APIA Hunedoara, Oficiul Județean de Investiții Rurale și ai administrației publice locale.

 

O șansă concretă

La finele anului trecut, Comisia Europeană a aprobat Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) al României prin care fermierii români și agri­cultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro. Spre deo­se­bire de perioadele de programare anterioare, PNS 2023-2027 cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă (plățile directe și intervenții sectoriale (măsuri pentru susținerea pieței), cât și din Fondul European pen­tru Agricultură și Dezvoltare Ru­rală (politica de dezvoltare rurală). PNS prevede 89 tipuri de intervenții, inclu­zând 51 intervenții prin Fondul Euro­pean de Garantare Agricolă (FEGA) și 38 intervenții prin Fondul european agri­col pentru dezvoltare rurală (FEADR). Totodată, introduce un ins­tru­­ment de sprijin al fermierilor afec­tați de pierderi ale producției agri­cole prin care se acordă des­pă­gu­biri, în caz de calamități. „Ca­ra­vana Cu­noaș­terii”, așa cum se numește de­mersul, se desfășoară în întreaga țară, după un calendar al întâlnirilor cu fer­mierii pentru ca toți cei inte­re­sați să se fa­mi­lia­rizeze din timp cu planul de acțiune, astfel încât să se poată investi în agricultura țării și în satul românesc, toate sumele dis­po­ni­bile. Invit cetățenii comunei să ia parte la întrunire, în contextul în care orice mediu rural are la bază domeniul agricol. Adică, interesul ar trebui să fie unul sporit. E mare păcat să se piardă banii europeni, iar fermierii să se chi­nuie și să fie limitați de lipsa pro­priilor posibilități bănești, din pricina faptului că nu știu, nu cunosc, le e teamă și nu au nici o idee cu ce să înceapă. Mai bine se informează ce și cum trebuie să facă, astfel încât să primească aju­tor în sectorul în care ac­tivează”, a tran­smis Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peştişu Mic.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă a vrut să facă o ma­nevră inteligentă, să…

16 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că organizează, și în acest an, pentru comunitate,…

16 ore ago

Bulina neagră

F.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

16 ore ago

Autoturism căutat de autoritățile din Italia, identificat în Deva

Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Hunedoara a fost informat de către Registrul Auto Român…

17 ore ago

Mașină dată în urmărire internațională, găsită în Hunedoara

Recent, Serviciul Public Co­mu­ni­tar Regim Permise și Înmatriculări Hunedoara a informat Serviciul de Investigații Criminale…

17 ore ago