Comunitate

Ferestre în timp, o invitaţie la descoperirea trecutului, prezentului şi viitorului Geoparcului

Din această vară, locuitorii şi vizitatorii Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului sunt invitaţi să conştientizeze şi să descopere modificările spaţio-temporale ale unei arii protejate prin intermediul proiectului ”Ferestre în timp”.

Informaţiile despre modificările la care este supus un teritoriu în existenţa sa de acum sute de milioane de ani şi până în prezent, precum şi scenarii de evoluţie viitoare vor fi livrate prin intermediul unor aşa – numite portaluri. Acestea vor fi amenajate în locuri strategice de pe teritoriul Geoparcului. Cei dornici să afle detalii şi să experimenteze invitaţia la călătorie în timp vor trebui să le descopere. Portalurile vor fi marcate prin intermediul a trei instalaţii–ferestre realizate artistic de voluntarii pentru Geoparc şi alte două care vor putea fi accesate utilizând realitatea augumentată, în baza unei aplicaţii disponibilă de pe telefonul mobil.
Un prim portal a fost deja deschis publicului, cu ocazia evenimentului ”Ziua Iei”, de la sfârşitul lunii iunie. Pentru descoperirea mai uşoară a acestuia, un prim indiciu este curtea Cooperativei Haţegana, din oraşul Haţeg. Portalul – fereastră în timp se numeşte ”Vremea bunicilor” şi este o invitaţie la a lăsa un mesaj, pe o bucată de pânză, bunicilor şi înaintaşilor care ne-au lăsat moştenire o mulţime de poveşti, învăţăminte de viaţă, tradiţii şi meşteşuguri bazate pe respectul faţă de ceilalţi şi mai ales faţă de natură.
Cele două portaluri de realitate augumentată ne vor face cunoştinţă cu dinozauri şi reptile zburătoare care au trăit în Insula Haţeg, din Marea Tethys, în urmă cu cca. 70 de milioane de ani. Vieţuitoarele preistorice vor prinde viaţă în aplicaţia telefonului şi, mai mult decât atât, vor fi gata să facă un selfie cu toţi cei interesaţi să descopere mai multe informaţii despre ele şi modul lor de viaţă. Cele două portaluri – ferestre de realitate augumentată vor fi deschise oficial publicului cu ocazia a două evenimente majore ale Geoparcului: Festivalul Dinozaurilor din perioada 26 – 28 iulie şi Ziua Vulcanilor, celebrată pe 24 august. (Adina Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura