Categories: Comunitate

Feminitatea, în diferite ipostaze

Magdalena Şerban

Ieri, la Palatul „Magna Curia”, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara au organizat vernisajul expoziţiei temporare de artă vizuală ,,Ipostaze ale feminităţii”. Expoziţia poate fi vizitată până în data de 28 aprilie, zilnic între orele 9,00 şi 17,00, cu excepţia zilei de luni.
„Evenimentul s-a dorit un omagiu adus eternului feminin, în general, dar în mod special acelor femei-artist care, prin operele lor au îmbogăţit patrimoniul artistic românesc şi au purtat tricolorul şi pe meleaguri străine, încântând ochiul şi sufletul vizitatorilor. În cadrul expoziţiei, pot fi admirate lucrări de pictură, grafică şi artă decorativă, aflate atât în colecţiile muzeului, cât şi în colecţii particulare“, a declarat Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
În expoziţie, sunt prezentate lucrări ale artistelor Elena Bianu, Constanţa Crişan, Rozalia Gal, Adriana Cănija Popa, Mala Bedivan, Vera Marcu, Maria Miertoiu, Doina Reghiş Ionescu, Lucia Mărginean, Ana-Maria Rugescu, Lucia Piso, Maria Blendea Mihalache, Eva Sütö, Carmen Andronache, Paula Ribariu, Eva Cerbu, Lucia Ioan, Ecaterina Silvester, Letiţia Oprişan, Carmen Iancu Pătulea şi Lili Pancu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago