FC Hunedoara a dat din nou tonul la victorii, câştigând cu 2-1 meciul test cu lidera Ligii a IV-a Bihor, Kinder Paleu, disputat, ieri, în cantonamentul de la Băile Felix. Şirul succeselor trupei antrenate de Marius Opric fusese frânt de eşecul „înzăpezit şi înnămolit” (scor 0-2) cu CSO Cugir, suferit cu două zile înainte de stagiul de pregătire centralizată.
Scor mic, diferenţă mai mare
Judecat doar prin prisma rezultatului final meciul poate părea unul echilibrat, însă în realitate diferenţa de valoare şi de exprimare fotbalistică a fost mult mai netă în favoarea FC Hunedoara. Gruparea negru-albastră a marcat cele două goluri dintr-o fază fixăşi pe un contraatac şi a fost învinsă doar dintr-un penalty uşor acordat de arbitri. Scorul a fost deschis de Pepenar care a deviat cu talpa la colţul scurt un corner executat de Făgărăşanu. Bihorenii au egalat în urma unui penalty oferit de fluieraşi în contul celor cinci la sută tradiţionale acordate gazdelor. Dreptatea a fost adusă de noua achiziţie Grozoni care a finalizat un contraatac şcoală la care au mai contribuit Nicula şi Suciu. „S-a jucat pe un teren sintetic cam mic şi înghesuit care le-a cam pus probeleme de acomodare băieţilor. Penalty-ul acordat gazdelor a fost un fel de cadou al arbitrilor. Chiar şi aşa meciul a reprezentat un antrenament benefic echipei, cu atât mai mult cu cât condiţiile de pregătire, cazare şi masă de aici de la Băile Felix sunt foarte bune”, a spus antrenorul hunedorean Marius Opric.
Trei portari, două formule de echipă
În partida de ieri, cei trei portari ai FC Hunedoara, Dragotă, Ilie şi Raţ, s-au aflat între buturi pe rând, fiecare câte 30 de minute. În teren, gruparea negru albastră a folosit două formule de echipe pentru fiecare repriză. În primul mitan au jucat Dosan, Ambruş, Cuciula, Roiu, Vîrtan – Vajda, Vişan – R. Cristian, Făgărăşanu, Pepenar – I. Radu, iar după pauză pe teren au intrat următorii: Vîrtan, Găceanu, Bier, Trăşcan – Drăgoescu, Munteanu – Lintaru, Grozoni, Suciu şi Nicula, plus Şoit şi Ungureanu.
Hunedorenii se află în cantonament la Băile Felix de duminică, 10 februarie, şi vor continua pregătirea acolo până în 22 februarie. „Avem câte două antrenamente pe zi, atât pentru pregătirea fizică, cât şi pentru cea tehnico-tactică”, a precizat antrenorul Marius Opric. Până la finalul stagiului de pregătire, „negru-albaştri” vor mai disputa două meciuri test după următorul program: sâmbătă, 16 februarie cu Crişul Sântandrei (locul 3 în L4 Bihor) şi marţi, 19 februarie cu Corona Braşov (locul 1 în B2).
Situația intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de…
Primăria Municipiului Hunedoara informează cetățenii că, din cauza condițiilor meteo extreme – ninsoare abundentă și…
Având in vedere căderile masive de zăpada din ultimele 24 de ore in zona Brad,…
ŞCOLILE ÎN SISTEM HIBRID - 8-9 IANUARIE 2026 Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a…
Cafteala e ruptă din Rai și-au zis niște purtători de pulan din estul regiunii cu…
Adrian Ahrițculesei, alpinist reputat din Petroșani Pentru că a reușit să cucerească cel mai înalt…