Categories: Sport

FC Hunedoara – Plimob Sighetu Marmației 7 – 0: S-au “vindecat” în Vinerea Mare!

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a scăpat de “boala” ineficienţei care a chinuit-o în ultimele două etape. Trupa antrenată de Marius Opric a făcut instrucţie cu ultima clasată, Plimob Sighetu Marmaţiei, câştigând, azi, pe teren propriu, la o diferenţă de categorică de şapte goluri, 7-0 (3-0). În ciuda victoriei, hunedorenii rămân tot pe locul doi, întrucât şi rivala, Olimpia Satu Mare, a câştigat la masa verde meciul pe care trebuia să-l dispute în această rundă cu Jiul Petroşani.

Venită imediat după piederea primului loc în clasament, întâlnirea cu ultima clasată în seria a V-a a Ligii a III-a s-a dovedit un adevărat “serviciu smurd” pentru hunedoreni. Fără gol marcat în ultimele două etape, jucătorii antrenaţi de Marius Opric au profitat de slăbiciunile adversarilor şi au făcut instrucţie cu ei. Deschiderea scorului a venit foarte rapid, în minutul 3, iar apoi golurile au curs pe bandă rulantă. Fosta rezervă Lintaru a pasat excelent pentru R. Cristian iar acesta a semnat primul gol al întâlnirii. A urmat o revanşă a atacantului Ionuţ Radu, şi el ţinut de prea multe ori pe banca de rezerve. Intrat ca titular, Ionuţ Radu a reuşit o triplă. El a marcat în minutele 21, 34 şi 52. La scorul de 4-0, oaspeţii au înscris în propria poartă prin A. Novosellszky (min. 54). Ultimele două goluri au fost semnate de fundaşul stânga Bogdan Roiu (min. 77 şi min. 87).

În runda următoarea alb-albaştri au ocazia de a reveni pe primul loc. Pentru aceasta este nevoie ca hunedorenii să câştige în deplasare cu Şoimii Pâncota, întrucât Olimpia Satu Marea va sta.

FC HUNEDOARA: Dragotă – Vîrtan, Dosan, Ambruş (c), Roiu, Vajda, Vişan, Drăgoescu (61 Nicula), Lintaru (67 Vişan), R. Cristian (72 Ungureanu) –  I. Radu. Antrenor: Marius Opric

Arbitru: Marius Chiorean. Asistenţi: Gabriela Iacobiţă şi Anghel Todea.

REZULTATELE ETAPEI A XXII-A

Naţional Sebiş – FC Zalău………………………………………………..4-1
Europa Alba Iulia – Unirea Dej……………………………………………0-0
FC Hunedoara – Plimob Sighetu Marmaţiei………………………………7-0
CS Oşorhei – Şoimii Pâncota, se dispută sâmbătă, de la ora 11:00
Olimpia Satu Mare – Jiul Petroşani………………………………………3-0
(Echipa oaspete s-a retras din campionat în această pauză de iarnă)
FCM Turda – SSP Cluj Napoca…………………………………………….0-3
(Echipa gazdă a fost exclusă din campionat.)

 

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

8 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

8 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

8 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

8 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

10 ore ago