Categories: Sport

Favoritele sunt la putere în Liga a IV-a

Ocupantele primelor două locuri în eşalonul întâi al fotbalului judeţean, Cetate Deva şi Hercules Lupeni, au obţinut victorii importante în prima etapă a returului, disputată sâmbătă, şi se menţin la egalitate de puncte pe locurile unu şi doi ale ierarhiei.

O victorie la scor, alta de valoare
Lidera Cetate Deva s-a impus, fără probleme, după un joc convingător, scor 7-2, în deplasare, în faţa echipei Minerul Uricani care de regulă este una redutabilă pe teren propriu. Vicecampioana de toamnă, Hercules Lupeni, a reuşit o victorie preţioasă, tot pe teren străin, cu Aurul Brad, cu scorul de 1-0, iar succesul e cu atât mai valoros, cu cât Aurul face, de obicei, legea pe teren propriu. În urma acestor rezultate, cele două formaţii rămân la egalitate de puncte, astfel că se anunţă o luptă acerbă pentru titlul de campioană. Scorul primei etape a primăverii s-a realizat la Certej, acolo unde Aurul a învins cu 8-1 pe Metalul Crişcior. Inter Petrila a continuat seria meciurilor de şase partide fără înfrângere şi a ajuns la şapte jocuri de invincibilitate, câştigând cu 2-1, meciul din deplasare cu Dacia Orăştie. Surpriza etapei s-a înregistrat la Haţeg, unde Retezatul, echipă cu doar un singur punct obţinut în tur, a învins cu 3-1 Universitatea Petroşani (locul 11). Şoimul Băiţa a stat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

2 zile ago