Categories: Fara bascalie

Fără şanse (1)

Viciile acumulate pe parcursul multor ani, în timpul cărora ne-am iluzionat (bazându-ne pe cei câţiva olimpici) că învăţământul românesc e bun, că americanii sunt proşti, iar europenii mai au ce învăţa de la noi, cei care am dat gaura la macaroană etc. se răzbună.
Din păcate, tinerii – cu bac sau nu – nu prea au perspective în România de astăzi.
Să o luăm sistematic.
1. Unde sunt şcolile tehnice de odinioară, care – cei din generaţia părinţilor mei îşi amintesc – asigurau o pregătire excelentă, după trei ani de învăţământ cu preponderenţă practic? Erau pe profil sanitar, economic etc. Liceele actuale – sau multe dintre ele – şi-au introdus în profil specialităţi pe care nu le pot susţine profesional. Este evident că o secţie de informatică sună bine, dar dacă e la Colegiul Naţional „Decebal” sau altele asemănătoare ca performanţă – scuze pentru discriminări… Dacă e la liceul Moisil, elevii de acolo nu vor performa, dar vor primi la bac subiecte aferente specializării. Dezastrul e ca şi consumat.
Parşiv este că nu poţi ştii, director de liceu fiind, ce specialităţi să alegi. După ce criterii economice să te conduci? A fost saturată ţara de jurişti, economişti şi constructori.
2. Ce perspective au elevii care termină? Cei care trec bacul? Să meargă la facultate, după care vor deveni – majoritatea – şomeri – sau vor încerca să plece în străinătate. Cei care au picat bacul sunt şomeri din start. Aproape nimic din economia românească nu funcţionează, pentru că ori a fost distrus, ori este afectat major de criză. Vă rog să consultaţi oferta de locuri de muncă de la AJOF şi-mi veţi da dreptate.
În plus, recomadările oficiale sunt aproape exclusiv de a fi concediaţi oameni. Investitori străini – tot informaţie oficială – nu vin!
3. Ce modele au tinerii? Borcea? Bercea Mondial? Prezentatoarele de meteo cu sânii pe-afară? Maneliştii, a căror muzică o prizează cu inconştienţă, ce-i drept şi ca urmare a emisiunilor cretinizante ale posturilor TV autohtone? Întrebaţi-i pe tineri dacă cred că se poate trăi decent şi cinstit în România? Sau e nevoie de o şmecherie care a ajuns deja fel de a fi? Educaţie lipsă, civilizaţie lipsă. Dar despre astea, cu exemple, mâine.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sandu ,la Moisil directoare este verisoara lui Florin Oancea , numita politic de consilierul judetean pnl Ionel Mos ,cand era inspector general,acum daca Oancea a fost marginalizat de Molot,si a fost numit candidat la primarie Marginean ,doar pentru ca este actionar la antena 1 deva ,si-a promis ca va face campanie electorala gratis pentru Molot ,nu trebuie sa ataci neamurile lui Oancea, de unde stii tu ca femeia nu este capabila ,sau este adevarat ce se vorbeste ca urmeaza sa fie inlocuita , pentru ca Oancea a dat faliment este dator cu sute de mii de euro la banci, acum ca esti director la Hd -tv ,televiziunea familiei Molot ,poate ai sa faci un reportaj tendentios despre liceul Grigore Moisil, sa montezi niste profesori care sa spuna ca directoarea nu este buna pentru ca este verisoara lui Oancea si ca elevii nu invata din cauza ei poti colabora cu colega ta ,una care la 46 de ani zice ca este domnisoara si care acum trei ani facea campanie electorala pentru pd-l ,iar acum pentru 2000 euro pe luna face campanie zinic la antena 1 deva pentru usl ,din cauza ei a plecat si Alin Bena ,este Monalise care se ocupa cu sifonarea ,daca se vorbeste ceva in redactie ea peste putin timp sifoneaza, lui Molot si Marginean ,eu nu as avea incredere in ea care este disperata dupa bani ,daca maine pd-l o plateste mai mult va injura usl

  • "Vă rog să consultaţi oferta de locuri de muncă de la AJOF şi-mi veţi da dreptate." ???!!!!
    Ei, de data asta nu va dau dreptate!!!!
    Numai flerul dvs. de jurnalist nu este suficient in domeniul economic.
    Paradoxal, daca veti studia fenomenul, veti observa in judetul Hunedoara, ca are o oferta de locuri de munca printre cele mai mari din tara, deasemenea rata somajului este destul de scazuta. Asa ca AJOFM Hunedoara din acest punct de vedere nu sta prea rau. Cautati alte explicatii: in literatura, politica, ...folclor...!!!
    "În plus, recomadările oficiale sunt aproape exclusiv de a fi concediaţi oameni"-Dati-ne si noua sursa asta a "recomandarilor oficiale", ca bag seama de la AGERPRES nu vin!!!
    S-auzim numai de bine !

  • Mda...de lucru este...Problema e ca elevii astia pe care ii plangeti aici, nu prea au chef de munca...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago