Categories: Actualitate

Fără programe de reintegrare pentru infractori

Maximilian Gânju

Instanțele de judecată i-au obligat să urmeze programe pentru reintegrare so­cială, însă acestea nu pot fi organizate de către Serviciul de Probațiune Hunedoara, din cauza pandemiei.
Prin urmare, infractorii profită și scapă de obligații. Este și cazul unui condamnat din municipiul Petroșani, obligat de Ju­de­că­toria Petroșani să urmeze un curs de rein­tegrare. Individul a fost condamnat la pedeapsa de opt luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Magistrații l-au obligat să presteze o muncă nere­mu­nerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Lupeni, dar și să frecventeze un program de re­in­te­grare socială. Serviciul de Probațiune Hune­­doara nu a derulat programe de rein­tegrare socială de grup, având în vedere reglementările specifice perioadei de alertă care interzic constituirea de grupuri mai mari de 6 persoane, iar spațiul de care dispune este insuficient pentru des­fă­șurarea programelor de grup. Prin urmare, judecătorul a constatat imposibilitatea obiectivă de executare a obligațiilor de su­praveghere și a dispus încetarea obligației de a frecventa un program de reintegrare socială.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

15 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

15 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

15 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

15 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

15 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

15 ore ago