Categories: Sport

Fără medalii la Euro

Karatiştii de la CSM Petroşani, antrenaţi de Radu Polifronie, au obţinut clasări doar în afara podiumului la Campionatul European din Portugalia. Ionuţ Ipate, Cosmin Condescu, Diana Panaite, Mădălina Arghire şi Laurenţiu Bazavan au bucuria că au reprezentat România la cea mai importantă competiţie din acest început de an, dar satisfacţia câştigării unei medalii le-a fost interzisă. „De la Ionuţ Ipate mă aşteptam la mai mult, pentru că este cel mai experimentat, dar cred că nu s-a concentrat suficient. Surpriza plăcută a venit din partea fetelor aflate la prima lor experienţă la o competiţie internaţională de top. Diana Panaite a ajuns până în sferturile de finală, iar Mădălina Arghire s-a clasat pe locul 15. Sportivii mei au avut o evoluţie cu mult peste a altor componenţi din lotul naţional. Nu regretăm nimic, ci mă bucur că sportivii mei au avut ocazia să participe la un astfel de eveniment la care au luat parte 52 de naţiuni din Europa şi 861 de sportivi la cadeţi, juniori şi tineret”, a spus Radu Polifronie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

o zi ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

o zi ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

o zi ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

o zi ago