Sport

Fantastica Simone Biles, din nou, campioană naţională în SUA

Multipla campioană olimpică Simone Biles (foto) a cucerit pentru a şaptea oară în cariera sa titlul de campioană a Statelor Unite la individual compus, făcând astfel din selecţia sa pentru JO de la Tokyo o simplă formalitate.
Deşi s-a aflat la doar a doua sa competiţie în ultimele 18 luni, Biles a reuşit să-şi de­mons­treze din nou calităţile care au trans­for­mat-o în cea mai bună gimnastă a lumii din ul­timul deceniu.
„A fost distractiv, dar a fost şi mult stres. Acum mă concentrez pe selecţiile la Jocurile Olim­pice de la Tokyo”, a declarat Simone Biles, care a dominat toate concursurile de in­di­vidual compus la care a participat începând cu ediţia din 2013 a campionatelor SUA.
Ea s-a impus la naţionalele SUA cu un total de 119,65 puncte în întrecerile desfăşurate în weekend la Fort Worth (Texas), devansând-o cu aproape cinci puncte pe ocupanta locului secund, Sunisa Lee (114,95 puncte). Primele opt clasate la campionatele SUA s-au calificat în mod automat pentru selecţiile olimpice americane, programate între 24 şi 27 iunie.
În vârstă de 24 ani, Simone Biles a câştigat patru medalii de aur şi una de bronz la JO 2016 de la Rio şi vizează să obţină cel puţin acelaşi număr de medalii această vară la Tokyo.
Înainte de sesiunea finală de la Fort Worth, Laurie Hernandez, membră a echipei SUA me­daliată cu aur la Rio şi care vizează un loc în echi­pa americană pentru Tokyo, a suferit o acci­dentare la genunchiul stâng, în cursul unui antrenament efectuat vineri, fiind nevoită să se retragă din concurs. Gimnasta, în vârstă de 21 ani, va trebui acum să facă o cerere pentru a putea participa la selecţiile de la sfârşitul acestei luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura