Categories: ActualitateFlash

Fântâna muzicalã din Deva funcţioneazã în program normal

Sorina Popa

Fântâna muzicală din centrul Devei a început de ieri să funcţioneze în program normal, după ce s-au remediat unele probleme tehnice întâmpinate pe perioada probelor.

Accesul în bazin este interzis

„Această fântână reprezintă ceea ce este mai bun, la acest moment, în lume, la capitolul consum energetic. De azi (n.r. ieri), ea va funcţiona după un program pe care l-am stabilit cu cei de la Primăria Deva. Totul este automatizat, fântâna poate fi pornită chiar şi de pe un telefon mobil. Sunt 230 de pompe aici, fiecare dintre ele comunicând cu sistemul automatic. Deocamdată, sunt cinci melodii, dar numărul acestora poate fi mult mărit. Trebuie să anunţăm că accesul în interiorul fântânii este interzis”, a declarat Alin Săvastru, proprietarul firmei HiWATERS, unul dintre constructori.
Programul de funcţionare a fântânii este următorul: 10-21.30 program de zi, între 21.30 şi 22, cu muzică, iar de la 22 la 23, funcţionarea se face fără muzică.
Investiţia se ridică la 2,586 milioane de euro, aproape în totalitate fiind fonduri europene. Lungimea bazinului este de 50 de metri, lăţime de 9,6 metri şi o înălţime a jeturilor de apă de opt metri. Ea are şapte jocuri de apă şi lumini de diferite culori. Zona din apropierea investiţiei a fost mobilată cu bănci, arbori, plante.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • rusine DEVA si cosntructorii din Bucuresti!Unde sunt spatarele banciilor noi de pe langa fantana.In proiectul initial erau prevazute spatare acum elel nu exista!Cine a furat?de ce fura Bucurestiul,caci ei au construit acest proiect.Spatarele exista chiar si in fotografiile din proiect.Rugam sa se aduca spatarele si suruburile adiacente ca toti locuitorii din Deva si imprejurimi sa se poate odihni ,sa se poate razama pe spate.Altfel te simti ca in gara!si crede-ti-ma nu e placut dupa 10 minute de stat pe banciile alea.Daca s-au furat sa rapunda cine este vinovat!Noi nu ne lasam si vom merge pana in panzele albe.Atentie nu va jucati cu noi!Atat cerem-sa se faca dreptate!

  • Mi-a placut aseara ca mii de deveni erau toti "gura casca" la minunea lui "MIRCIA" !!!
    Intr-adevar este frumos, chiar prea frumos pentru un oras si o tara din "lumea a treia", unde ne indreptam cu pasi repezi sub actuala conducere uslamista!!!
    O sa patim exact ca pe vremea "impuscatului", ca astia de acum nu sunt in stare sa intretina ce a facut Mircia pentru Deva !!!

  • vrem saptare la banci asa cum ni se arata in priect. vrem saptare ca nou platim. spatareeee. ati inteles?

  • @Tavi, pai proiectul a demarat si a fost finantat pe cand Mircia era liberal practicant. Amu, daca si-a pierdut credinta, ce merite mai are?

  • Spătarele ca spătarele, dar de ce au lăsat scările sparte la Casa de Cultură?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

8 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

8 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

8 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

8 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

8 ore ago