Categories: Eveniment

Fânar ars, din cauza unei ţigări

Peste 500 de kilograme de porumb, 100 de baloţi de paie şi doi porci au ars într-un fânar din Băcia, care a luat foc din cauza unei ţigări aruncate neglijent. Timp de mai bine de două ore, pompierii s-au luptat să stingă incendiul.
Construit parţial din lemn şi plin cu cereale şi baloţi din paie, fânarul s-a aprins imediat. Potrivit pompierilor, în momentul izbucnirii incendiului, în depozit mai erau şi peste 30 de animale-oi, miei şi porci-care au fost evacuate rapid de proprietar. „Flăcările ardeau violent pe toată suprafaţa fânarului, de circa 150 de metri pătraţi, iar pompierii au muncit mai bine de două ore pentru lichidarea incendiului, care s-ar fi putut extinde şi la casa din apropiere. Nici o persoană nu a fost rănită sau intoxicată, iar dintre animale, doi porci nu au putut fi salvaţi”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

4 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

4 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

4 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

4 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

4 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

4 ore ago