Categories: Actualitate

Familia Ridzi şi-a creştinat copilul

Monica şi Tiberiu Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului şi respectiv primarul în exerciţiu al Petroşaniului, şi-au botezat, ieri, băieţelul în vârstă de aproape şase luni.

Ceremonia religioasă a fost una simplă, după cum au dorit cei doi politicieni şi s-a desfăşurat la Biserica Sfânta Treime, din centrul municipiului Petroşani. La slujba de botez au luat parte circa 80 de apropiaţi ai familiei, în mare parte prieteni. Micuţul, creştinat de un bun prieten al tatălui Monicăi Iacob Ridzi, a fost cuminte pe tot parcursul slujbei religioase şi doar când a fost cufundat în apa sfinţită a plâns.

„A fost neliniştit la început, ca orice copil. Dar după ce a fost botezat s-a liniştit imediat, exact cum se spune după botez. Astăzi, este şi o zi minunată şi ne bucurăm de băieţelul nostru, ca de tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, deşi este o perioadă dificilă”, a spus Monica Iacob Ridzi, mama micuţului, imediat după ceremonie. Carol Andrei Iacob-Ridzi a fost botezat în religia ortodoxă, fără fast prea mare, după cum au cerut părinţii lui. Însă, petrecerea de botez a adunat oaspeţi de seamă din Valea Jiului. Soţii Ridzi spun că nu-şi doresc ca băieţelul lor să îşi facă neapărat o carieră politică, dar nu-i vor interzice dacă el va dori. „Să fie sănătos şi să crească mare. El va decide ce va dori să facă în viaţă”, a spus tatăl micuţului, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Petrecerea de după botez s-a ţinut la un local din municipiul Vulcan, unde erau aşteptaţi circa 250 de invitaţi. Printre aceştia, se specula că ar ajunge la petrecere şi colegi din PDL, ai deputatului de Hunedoara, mai ales că majoritatea avusese o întrunire politică la câteva sute de kilometri distanţă de Petroşani. Prezenţa acestora a fost infirmată însă de cei doi soţi, imediat după ceremonia religioasă de botez. (M. Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

5 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

5 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

5 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

5 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

5 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

5 ore ago